#Exclusiv Click!

Câte kilograme are Roxana Vancea? Vedeta a ajuns piele și os: „Îmi doresc să mă îngraș”

18 mai 2023 11:12   Vedete românești

Roxana Vancea (32 de ani) are un trup de invidiat! Sportul și echilibrul emoțional se pare că și-au pus amprenta imediat pe aspectul său fizic, deoarece a reușit să slăbească, în ultimul timp, foarte mult. Contactată de Click!, bruneta ne-a dezvăluit că în prezent are 45 de kilograme și ar vrea să se mai îngrașe încă două-trei kilograme.

Câte kilograme a ajuns să cântărească Roxana Vancea

Roxana Vancea și Dragoș Paiu formează una dintre cele mai frumoase și echilibrate familii din showbiz-ul românesc. Și asta se vede în ochii lor! În prezent cei doi se află în Dubai, alături de cei doi prichindei ai lor, Milan (băiețel pe care Dragoș îl are dintr-o relație anterioară) și de Zian (2 ani) copilașul pe care îl au împreună.

Din imaginile pe care Roxana le-a postat pe contul său de Instagram putem vedea că bruneta a slăbit foarte mult, față de acum câțiva ani, când era mult mai grăsuță. Astfel că fosta „vecină” de la „Neața cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1, ne-a mărturisit cum a reușit să slăbească atât de mult.

„În prezent am 45 de kilograme la o înălțime de 1.63 cm, sunt o persoană scundă. Acum mănânc orice, în momentul de față, pentru că îmi doresc să mă îngraș 3/4 kilograme însă nu reușesc. Atunci când eram „vecina” de la “Neața cu Răzvan și Dani” aveam 50 de kilograme dar nu făceam sport, doar ce făceam la facultate și cam atât. În trecut, când eram mai grăsuță, am avut singur an în care m-am dereglat hormonal și m-am îngrășat 12 kilograme pe care le-am dat după aia jos în următoarele șapte luni. În rest sunt slabă de când mă știu, nu atât de slabă ca acum, dar tot timpul am avut undeva la 49/50 kilograme”, a declarat Roxana Vancea pentru Click!

Click! spune

Roxana Vancea a ajuns în atenția publicului după ce echipa de la Neatza cu Răzvan şi Dani, de la Antena 1, a decis să o angajeze pe vedetă pe postul de asistentă de televiziune. Bruneta a venit pe acest post după ce Daniela Crudu a ales să părăsească echipa matinală de succes.

În trecut, Roxana Vancea s-a iubit cu Mihai Bendeac. La scurt timp l-a cunoscut pe soțul ei, Dragoș Paiu, cu care trăiește o viață frumoasă și liniștită alături de prichindeii lor, așa cum îi place să le spună.

Mai multe