#Exclusiv Click!

Ce cadou extravagant vrea Irisha de ziua ei. Vedeta dă petrecere chiar de Paște: „Eu sunt iepurașul”

15 aprilie 2023 6:00   Vedete românești

Frumoasa Irisha are un mare of! E născută pe 15 aprilie, dată ce cade de cele mai multe ori în preajma Paștelui. Așa se face că vedeta este de multe ori uitată de prieteni, iar ziua ei cade automat pe planul doi.

Irisha, pe numele real Irina Ceban, s-a născut pe 15 aprilie 1988, în Republica Moldova. A terminat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, iar în 2014 a decis să se mute în România.

Mutarea a fost însă una de bun augur, căci astfel a putut să participe la o serie prezentări de modă. Irisha a urmat și o școală de stiliști în România, dar și una în America.

Apoi, bruneta a dat moda pe muzică. A colaborat cu celebrul DJ Sava, la piesa „Fosta ta”, interpretată împreună cu Uddi și lansată în anul 2017. Un an mai târziu, Irisha a lansat piesa „You lose”, clipul fiind filmat în SUA.

Irisha: „Toată lumea îmi zice «Paște fericit!» în loc de «La mulți ani!»”

Frumoasa moldoveancă s-a făcut, însă, cu adevărat remarcată la sezonul cinci al emisiunii „Bravo ai stil”, unde a terminat pe locul trei, dar şi la reality show-ul „Survivor România”, unde a participat în 2021.

De atunci, a prins multe contracte bune în televiziune, cel mai recent fiind la matinalul Neatza cu Răzvan și Dani, de la Antena 1, de unde a și demisionat de curând.

Sămbătă, 15 aprilie, vedeta își serbează ziua de naștere. Ca de obicei, însă Paștele o să-i ia fața! Anul acesta, Irisha face doar un mic party în noua ei casă, unde s-a mutat de curând.

De Paște este ziua mea, sunt născută pe 15 aprilie. Eu sunt Iepurașul de Paște! Toată viața ziua mea a fost în jurul sărbătorii de Paște, ori în aceeași zi, ori înainte, ori după, dar pe acolo pe undeva.

Nu e prea bine, că toată lumea îmi zice «Paște fericit!» nu «La mulți ani»! Uită lumea că mai e și ziua ta. Se trece cu vedere ziua mea. Asta este, dar prietenii apropiați și familia mereu sunt lângă mine.

Anul acesta cred că fac un party mai restrâns așa, anul trecut am avut aproape 100 de persoane, am închiriat jumătate de club. A fost nebunie, am avut artificii, tort, șampanie. Acum mai ușor așa cu nebunia, vreau ceva mai relaxat, mai soft.

cam vrea să-mi aducă Iepurașul niște chestii, de ziua mea. Niște genți, niște pantofi, niște diamante”, a declarat Irisha, pentru Click!

Irisha este posesoarea unei garderobe impresionante. Are un dressing cât un dormitor în noua sa locuință. Numai pantofi are 300 de perechi.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe