Ce copilărie a avut, de fapt, Andreea Esca. Vedetei nu i-a fost ușor: „Mama venea și mă trezea, brusc, la orice oră din noapte”

Andreea Esca este una dintre cele mai iubite prezentatoarea de televiziune din țară. Recent, vedeta a făcut destăinuiri despre copilăria sa și despre cum a crescut o bună perioadă din viață. Andreea Esca a împărtășit totul cu fanii pe rețelele de socializare.

Ce copilărie a avut, de fapt, Andreea Esca. Vedetei nu i-a fost ușor

Andreea Esca a împărtășit o remarcă profundă și personală despre impactul copilăriei asupra vieții noastre de adulți. Ea a spus că, în timpul jurnalului de seară, a realizat cât de corecte sunt afirmațiile privind legătura dintre experiențele din copilărie și viața ulterioară. Această conștientizare a venit în contextul unei legi noi care a stârnit discuții în societate. Vorbim despre legea care privește părinții din familii monoparentale și îi eliberează de obligația de a lucra noaptea. Ea a adus în discuție situația angajaților din spitale, care sunt părinți singuri și se confruntă cu dificultăți în a-și lăsa copiii în timpul turelor de noapte. De aici i-au venit în minte o serie de amintiri din copilărie pentru că ea însăși s-a confruntat cu această situație. Nu i-a fost ușor, dar spune că i-a plăcut și a învășat multe.

„Tata era în București, deci acasă, doar o zi pe săptămână (că sâmbăta nu era liberă), deoarece lucra la Cernavodă. Așadar, mama era singură cu mine, aproape tot timpul. Iar când făcea de gardă, fiind asistență medicală de sala de operații, la Institutul Oncologic Fundeni, pentru că stăteam aproape de spital, avea voie să doarmă acasă, și dacă apărea o urgență o sunau (pe fix).

Asta mi-am amintit. De mama, care venea și mă trezea, brusc, la orice oră din noapte: Andreea, e urgențǎ! Că doar nu mă putea lăsa singură în apartament, noaptea, la vârsta aia. În doi timpi și trei mișcări eram îmbrăcată și în mașină. Câteodată luam și cățelul, ca să nu rămână singur, să latre, și să deranjeze vecinii. Forja mama Dacia roșie că focul, pe numele ei Muțica… și dădea și drumul casetofonului pe baterii, aflat pe scaunul din față, de unde ne trezea caseta cu Abba sau Iglesias, și odată eram în sala de operații. Nu-mi amintesc să mă fi deranjat aventura aceasta, dimpotrivă, eram ca într-un film de acțiune. 

Și mi se părea și extraordinar de interesant să văd operații pe viu… nu la televizor. Atunci nu realizăm că poate era ciudat ce trăiam, așa eram noi… Acum însă, înțeleg de ce toată viața mi-a plăcut adrenalina. De ce mă îmbrac în 5 minute și de ce aș pleca oricând, oriunde, cu entuziasm, fără să clipesc. Dar și de ce mă plictisesc lucrurile prea normale…

Înainte să intru în jurnal, în fiecare seară ador în sinea mea ceea ce ar putea suna ca o amenințare pentru mulți! Regizorul de platou, care intră în cabina de machiaj, puțin agitat, și zice: Andreea, 5 minute! sau Andreea, 3! Cum bine a zis, azi, Anita, editorul jurnalului: Tu ai fost de mică pregătită de emisie! Mulțumesc, Mama!”