Ce le interzice Radu Vâlcan celor trei copii. A luat decizia împreună cu Adela Popescu. „Nu există așa ceva"

17 noiembrie 2023 12:06   Vedete românești

Radu Vâlcan a declarat că el și Adela Popescu au luat decizia de a nu permite accesul la telefoane mobile sau alte gadgeturi pentru cei trei băieți ai lor, încă de la venirea pe lume a primului copil.

Reguli stricte privind educația copiilor

Cei doi părinți nu consideră potrivit sau sănătos ca cei trei copii ai lor să petreacă mult timp cu tabletele în mână. Deși nu judecă părinții care permit accesul la internet pentru copii, ei preferă să limiteze utilizarea acestor dispozitive în cazul propriilor copii.

„Apropo de tabletă, îți spun sincer, la noi nu există așa ceva, nu există tabletă, nu există telefon, nu neapărat că e ceva greșit, dar eu, personal și Adela de asemenea, noi nu credem în așa ceva. Dar asta nu înseamnă că suntem părinții perfecți, nu. Nu judec, nu spun că așa ceva este anormal, pur și simplu asta este convingerea noastră că cei mici nu au ce căuta pe device-uri”, a mărturisit Radu Vâlcan, în urmă cu puțin timp, pentru playtech.ro. 

Ce a declarat Radu Vâlcan

„Evident, este la îndemâna părintelui, este foarte ok pentru liniștea ta atunci când ești la un restaurant sau când te întâlnești cu niște prieteni și vrei să ai parte de anumite momente de liniște, cel mai simplu este să îi dai copilului un telefon sau o tabletă. La noi nu există așa ceva”, a mai spus prezentatorul TV, pentru aceeași sursă citată mai sus.

Cum s-a schimbat relația lor după ce au devenit părinți 

Într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro, Adela Popescu și Radu Vâlcan au vorbit despre cum s-a schimbat relația lor după ce au devenit părinți. Aceștia au trei băieți, de vârste apropiate, care necesită multă implicare și atenție din partea lor. 

„Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă”. 

Mai multe