Ce mesaj a transmis Doinița Oancea, în timp ce Lora se căsătorea cu fostul ei iubit: „Să nu vă puneți măști și filtre”

19 septembrie 2024 13:58   Vedete românești

Astăzi, 19 septembrie, este o zi specială pentru Lora, căci ea și alesul inimii, Ionuț Ghenu, și-au unit destinele la starea civilă. În aceeași zi, în timp ce artista s-a căsătorit, Doinița Oancea, cea care i-a fost iubită actualului soț al Lorei, a ținut să transmită câteva cuvinte prin intermediul rețelelor de socializare. 

Joi, 19 septembrie, Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil, marcând cel mai important moment din viața lor. Pentru cei care au uitat, în urmă cu câțiva ani, cei doi, împreună cu Doinița Oancea au ținut primele pagini ale ziarelor, căci cântăreața era acuzată că i-a furat iubitul prietenei sale cele mai bune. Dar iată că, în ziua în care artista și Ionuț Ghenu și-au unit destinele, actrița a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, dând de înțeles că a trecut peste acest episod dureros și este mai fericită ca niciodată.

„Hai vă pupă Doinița Actrița”

Viva România a considerat ca sunt și eu un Influencer, chiar de succes se pare. Atât timp cât m-au și premiat! Las această poză aici pentru a le mulțumi public, pentru a-mi aminti eu de această seară și acest premiu neașteptat!

Și ca o premiantă ce sunt, care pot eu să influențez oamenii , SPER că vă influențez să trăiți autentic, normal, să nu vă puneți măști și filtre, sper că vă influențez să fiți aceeași oameni și în viața personală și în online, sper că vă influențez să trăiți frumos, să fiți buni și să acceptați că putem să dăm și fails (greșim n.r) și e Ok, că nu suntem Perfecți!

Hai vă pupă Doinița Actrița -… «the Influentzeritza»”, este mesajul publicat de actriță pe pagina sa personală de Facebook, dând de înțeles că a trecut peste episodul în care a fost trădată de cea mai bună prietenă a ei.

Lora, acuzată că i-a furat iubitul Doiniței Oancea

Lora și Doinița Oancea erau cele mai bune prietene însă, la un moment dat, relația celor două s-a schimbat drastic atunci când cântăreața i-a „furat” iubitul actriței. Cu toate că la început atât Lora, cât și Ionuț Ghenu au negat că ar fi avut ceva mai mult decât o relație strict profesională, au recunoscut ulterior că formează un cuplu.

De altfel, cântăreața a fost condamnată de cei din jur că i-ar fi furat iubitul prietenei sale. Invitată cu ceva timp în urmă în podcast-ul lui Câtâlin Măruță, ea a ținut să precizeze că, de fapt, Doinița Oancea nu i-a fost prietenă, așa cum s-a vehiculat.

Doinița nu era prietena mea. Așa a apărut, dar nu era așa. Eu am vrut să fim prietene. (…) Lumea m-a condamnat că ea a vrut să facă niște lucruri, dar asta e treaba ei să le ducă. (…) Eu eram la Antena 1 atunci. Ajungeam acasă lunea. Totul s-a întâmplat în 2014 și eram măritată din 2012. Era pe final de căsnicie”, a dezvăluit Lora, în podcast-ul lui Cătălin Măruță.

De cealaltă parte, Doinița Oancea a fost rezervată în declarații și a ales să tacă „Am ales să tac nu pentru că m-ar fi interesat cum apar la televizor. Nu-mi doream să stau într-o mocirlă care nu era pentru mine. Eu sunt mai discretă, sunt plină de viață, dar calmă când tac. Mă refer la singurul mare scandal pe care l-am avut public. Oamenii vor înțelege”, spunea actrița cu ceva timp în urmă.

Pe rețelele de socializare, Lora a fost blamată că i-ar fi spart casa bunei sale prietene și chiar și în prezent, după 10 ani, internauții tot îi mai aduc acuzații solistei.

Mai multe