Câte tatuaje are Doinița Oancea! Cum îi merge actriței noua afacere:„Multă dramă în viața ei!”

#Exclusiv Click!

Doinița Oancea (41 de ani) e fericită! Și-a deschis recent un salon de tatuaj, a început treaba în forță, predă cursuri de actorie și face dese drumuri la mare până se termină vacanța.

Click! a stat de vorbă cu frumoasa actriță și am aflat cum este acum viața ei, dar și cine gătește mai mult, ea sau mama ei, care are grijă ca fiicei sale să nu îi lipsească nimic din punct de vedere culinar.

„Am șase tatuaje”

Doinița, ți-ai deschis un frumos salon de tatuaje! De unde până unde această pasiune?

Da, așa este. Este o locație pe care am amenajat-o într-un stil care simt că face parte din mine cumva și este o locație de care mă bucur aproape în fiecare zi. Mi-au plăcut dintotdeauna tatuajele, dar nu știam că voi ajunge să fac asta! Ideea nu mi-a aparținut mie, eu doar am spus „Da” și ne-am și apucat de treabă!

Ai tatuaje? Care a fost primul tatuaj pe care ți l-ai făcut la tine în salon?

Am tatuaje, foarte micuțe, șase la număr. Primul tatuaj făcut în salon este o foarte micuță spirală dacică, vine în continuarea primului meu tattoo și simbolizează- evoluția, renaștere și conștientizare! 

„Zanni și-a modificat la momentul ăsta niște tatuaje mai vechi”

La cât s-a ridicat investiția pentru acest business al tău?

La cât nu mă așteptăm! Nu e relevant, nu îmi place să vorbesc de sume, dar dacă ne călcați pragul și vedeți cum arată locația, cred că vă faceți singuri o idee. Am investit atât cât să fim noi mulțumiți de ce ne-a ieșit și astfel încât oamenii care vin la noi, fie pentru tattoo, fie pentru micropigmentare sau tratamentele de beauty, să fie uimiți, să aibă o experiență plăcută și să plece încântați de la noi.

Am văzut că te-a vizitat și Zanni! Ce dorințe a avut și cum și-a îmbogățit el colecția celebră de tatuaje? Cu ce anume?

E adevărat, Zanni și mulți alți oameni dragi mie, dar și publicului au venit deja la noi. Zanni și-a modificat la momentul ăsta niște tatuaje mai vechi și vine să își mai îmbogățească colecția, dar o să vedeți voi cu ce. Nu vă pot face eu dezvăluiri!

Cum te diferențiezi cu afacerea ta de celelalte saloane de tatuaje?

La momentul ăsta, cred că cu echipa mișto formată din 7 artiști super talentați și muncitori și felul în care arată locația, iar în curând vă vom surprinde cu ceva foarte tare!

De la ce preț pornește un tatuaj a la Doinița Oancea, ca să zicem așa?

Să zicem că oricine își poate permite un tatuaj la noi!

În ce business îți mai dorești să investești pe viitor?

Hmm…nu m-am gândit la asta. Nu cred că am cele necesare pentru încă un business. Pentru că orice faci - dacă vrei să faci bine - nu costă doar bani, ci și timp foarte mult, energie, suflet și pasiune!!!

Unde ai fost în vacanță și ți-ai încărcat bateriile vara asta și unde nu ai ajuns încă?

Am fost la mare de 3 ori și mai plec și mâine. Dar nu simt că mă încarc pentru că nu e vacanță 100% la mine în perioada asta. Fac și înscrieri acum pentru școala mea de actorie și mă pregătesc practic și pentru începerea cursurilor cu grupele noi dar și cele vechi care intră în modulul 2.

Îți dă bătăi de cap părul creț? Cum îl întreții în perioada asta?

Îmi dă! Mi-e foarte cald. Părul mi-l întrețin cu măști (pentru că îl țin în soare) și cu spălat mai des decât de obicei. Atât.

Ai niște unghii lungi, superbe! La ce te incomodează cel mai tare?

Ai să râzi, dar pe mine mă incomodează să nu am unghii lungi. Nu mai pot scrie bine pe telefon, dacă le tai!

Mama ta te răsfață și are grijă de tine! Îți trimite mereu mâncare. Tu nu obișnuiești deloc să gătești? Care e felul tău de mâncare preferat?

Ba da, gătesc. Nu atât de des, că nu îmi permite timpul, dar o fac. Îmi place fast food-ul cel mai mult iar uneori se vede! Cartofii prăjiți sunt viață! Dar și mâncarea grecească, italienească, chinezească, mediteraneană, big like!

În ce seriale și filme urmează să te mai vedem din această toamnă? Ce propuneri ai mai primit în acest sens?

Momentan nu am nimic de povestit despre asta. O să aflați voi!

Care a fost cel mai greu rol pe care l-ai avut până acum?

Găbița! Nu știu dacă cel mai greu dar m-a consumat foarte tare din punct de vedere emoțional.Multă dramă în viața ei! 

Ai început deja înscrierile la școala ta de actorie! Povestește-ne puțin! Predai și tu? Cum îi îmbii pe cei mici să vină să facă actoria cu tine?

Eu predau. Eu și acum am pe lângă mine și o domnișoară, Larisa, care îmi e ajutor. O fostă cursantă care cred că merită această șansă. Muncitoare și talentată! Toți cei care mă întâlnesc (copiii cu care lucrez la școală au vârste între 6-17 ani) și vin la prima ședință, abia așteaptă următoarea și următoarea….Și uite așa facem un curs cu două module care durează 8 luni. Cred că stilul meu, metoda, structura pe care am gândit-o, le place. Exercițiile, informațiile, secretele pe care le descoperă legate de lumea asta, de munca din spate, etc. E un curs care e foarte bun și doar pentru dezvoltarea lor (emoțională, mentală).

Cu viața personală cum ești? Ne faci vreo surpriză, anunțăm ceva?

Sunt bine și altfel. Nu anunțăm nimic. Dau eu de știre când e cazul! (râde)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net