Ce s-a ales de Lila din „Vacanța Mare”? De ce nu o mai vedem pe actrița Mirela Stoian pe micul ecran: „Nu a avut mare noroc”

9 noiembrie 2024 15:34   Vedete românești

Deși atunci când spui „Vacanţa Mare" îţi aminteşti inevitabil de Leana şi Costel, nu putem să-i uităm nici pe Lila, Frankfurt, Axinte sau Mitică. Dacă după terminarea serialului românesc am mai auzit lucruri despre majoritatea actorilor din celebra producție, Mirela Stoian, care a interpretat-o pe Lila, nu a mai apărut de multă vreme pe micile ecrane. Îndrăgita actriță a ajuns de nerecunoscut.

Lila din „Vacanța Mare” este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România tocmai datorită rolului jucat. Din păcate însă, după terminarea serialului românesc, Mirela Stoian, pe numele ei real, a dispărut din lumina reflectoarelor. Artista nu a reuşit să mai apară într-un proiect notabil şi chiar a recunoscut cu câțiva ani în urmă că din acest motiv întâmpină probleme financiare. De altfel, chiar celebrul personaj i-a adus necazuri.

Nu îmi este dor de personajul Lila. Şi din cauza, dar şi datorită personajului am avut diverse experienţe. M-am bucurat de celebritate, dar şi de «greutatea» acestui nume. Dacă nu mi-am găsit de muncă timp de cinci ani este şi din cauza faptului că lumea m-a văzut ca pe acest personaj. Pe vremea când eram Lila am avut salarii foarte bune, am trăit decent”, spunea Mirela Stoian în urmă cu câțiva ani.

„A trăit experiențe nu foarte plăcute și a preferat să...”

Cum celebritatea nu a fost deloc pe placul său, actrița a luat decizia să ia o pauză de la televiziune și să se concentreze pe cu totul altceva. În ultimii ani, actrița a urcat pe scena Teatrului „Elisabeta” din centrul Capitalei, apărând în piese de teatru precum „Lună de miere cu piper”, spectacol regizat de Șerban Puiu, „Vassa Jeleznova”, „Încă nu, dar o să fie” sau „Las’ că știm noi”. De asemenea, ea nu mai ține legătura cu colegii din „Vacanța Mare”:

Mirela a trăit experiențe nu foarte plăcute și a preferat să se închidă în ea și să nu mai comunice cu toți ceilalți colegi de teatru, din păcate. Nu a rămas în relații prea bune cu foștii colegi, dar nici nu le-a cerut vreodată ajutorul.

A ajuns, la un moment dat, la Televiziunea Română, la TVR 2 la emisiunea «Ieri, Azi, Mâine», prezentată de Corina Dănilă și produsă de Carmen Movileanu, însă până să se dezmeticească s-a și terminat sezonul și nu a înțeles nimic din el. Nici nu s-a concretizat ceea ce s-a discutat, de fapt. Mirela este o femeie minunată care nu a avut mare noroc, însă merge mai departe", ne-au povestit cu ceva timp în urmă apropiați de-ai Mirelei Stoian.

Mai multe