Ce sfaturi prețioase a primit Irina Rădulescu de la Dem Rădulescu. Vorbele regretatului actor au urmărit-o toată viața

1 octombrie 2024 14:51   Vedete românești

Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu și a Adrianei Șchiopu, a postat o fotografie emoționantă cu tatăl său. Avea doar 13 ani când moartea acestuia a îndoliat o întreagă țară și inimile apropiaților. Singura fiică a acestuia păstrează vie amintirea lui și ori de câte ori are ocazia își exprimă sentimentele public. 

Moartea lui Dem Rădulescu a fost una fulgerătoare. În urma unui infarct, în anul 2000, cu doar 4 zile înainte de a împlini vârsta de 69 de ani, s-a stins din viață, însă nu înainte de a-i transmite un ultim mesaj fiicei sale, Irina: 

„A fost ceva absolut surprinzător. Eu apucasem să-i spun mamei că mi-ar plăcea să fiu artistă, dar a fost doar ceva aruncat în vânt. Cred că ea a apucat să-i spună tatei – deşi putea să nu-i spună, că n-a fost o discuţie serioasă între noi. El a simţit nevoia să vorbească cu mine şi să-mi spună că e foarte frumos dacă vreau asta.

Apoi mi-a zis: „Întotdeauna să cauţi simplitatea şi adevărul. Mama o să te ajute“. Eu mă întrebam de ce-mi zice el aşa ceva şi mi s-a părut ciudat, adică mă gândeam: „El nu o să mă ajute?“. Dar se pare că omul simte. Am mai auzit poveşti de genul ăsta: că omul când se apropie de final, undeva, el simte. Tata mi-a zis asta şi, la câteva zile, s-a întâmplat. Eu cred că noi ştim foarte puţine despre ce e viaţa şi când se întâmplă lucruri de genul ăsta, îţi pui problema că sunt mult mai multe decât ce ştim noi”, a povestit actrița Irina Rădulescu, fiica marelui Dem Rădulescu, pentru Adevărul

Irina și Dem Rădulescu, fotografie emoționantă

Pe data de 21 august, când actorul ar fi împlinit vârsta de 93 de ani, fiica sa a postat o fotografie de-a dreptul emoționantă cu ei doi, cu mesajul: „La mulți ani, tata!”, pe care a lăsat-o la aprecierea fanilor: 

„Doamne, l-am adorat cu sufletul! Niciodată nu i-am uitat vocea”, „Două minuni!”, „Titanul cinematografiei românești! Odihnă veșnică!” - au fost doar o parte din gândurile fanilor. 

„Avea un mod delicat de a te critica”

În trecut, în cadrul unei emisiuni televizate, Irina Rădulescu, și ea actriță, a mărturisit că i-ar fi plăcut ca tătăl său să o vadă cum își practică meseria. 

„De măreția lui ca actor mi-am dat seama mult mai târziu, că era tata.(...) Cred că ar avea curiozitatea să mă urmărească în calitate de actriță. Probabil ar fi critic, dar el avea un mod delicat de a te critica.” - a declarat aceasta, la PRO TV.

Mai multe