#Exclusiv Click!

Ce spune Anamaria Prodan despre împăcarea cu Flavius Nedelea? „Toți se uită ciudat!” S-au afișat ca un cuplu la o petrecere mondenă

8 septembrie 2023 8:56   Vedete românești

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea formează, din nou, un cuplu? Aceasta a fost întrebarea care a plutit pe buzele tuturor, atunci când au văzut-o pe impresară la brațul fostului ei iubit, joi seară, la petrecerea Viva.

Anamaria Prodan (50 se ani) și fostul ei iubit, afaceristul Flavius Nedelea (42 de ani), au fost cuplul surpriză al serii, de la petrecerea Viva, de joi seară. Cei doi s-au afișat împreună, la doar o zi după ce afaceristul a confirmat, în exclusivitate pentru Click!, că s-a despărțit de Iulia Sălăgean, fosta soție a lui Alex Bodi.

Anamaria Prodan a strălucit la brațul fostului iubit într-o rochie lungă, galbenă, elegantă, cu imprimeu. Impresara era toată numai un zâmbet în compania bărbatului. Imediat au apărut speculațiile că cei doi ar forma din nou un cuplu, mai ales că Flavius Nedelea este un bărbat liber ca pasărea cerului, în acest moment.

Anamaria Prodan: „Vorbim zilnic. Petrecem foarte mult timp împreună”

Impresara a lămurit, în exclusivitatate pentru Click!, relația dintre ea și fostul iubit.

Flavius este prietenul meu pe viață! Văd că toți se uită ciudat și nu înteleg de ce doi oameni care au trăit momente minunate în viață, după ce s-au separat, ca și cuplu, rămân împreună ca prieteni. Ține de educație zic eu, de măreție și de finete!

Eu și Flavius vorbim zilnic. Petrecem foarte mult timp împreună. Ne sfătuim întotdeauna și ne ajutăm în orice moment. Cel mai important este că ne susținem unul pe altul necondiționat și o să o facem toată viața!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click!

Flavius Nedelea s-a despățit de Iulia Sălăgean după două săptămâni de relație

Relația de dragoste dintre afaceristul Flavius Nedelea și Iulia Sălăgean, fosta soție a lui Alex Bodi, a durat cât o ploaie de vară. Cei doi și-au scos fotografiile realizate împreună de pe rețelele de socializare, la doar două săptămâni după ce își anunțaseră povestea de amor.

Nu am nimic de comentat! Am avut o scurtă relație cu ea, dar nu mai suntem împreună, deci nu avem ce să comentăm. Noi nu ne-am certat nici la restaurant, nici în alt loc, pentru că nu avem nimic de împărțit. Oamenii se întâlnesc, se cunosc și, dacă nu se potrivesc, pleacă mai departe cu capul sus.

Eu, prin definiție, sunt un gentleman și nu fac vreodată așa ceva. Zvonuri sunt multe, căci sunt un bărbat liber și fără obligații.

Cum ați văzut, de-a lungul vieții, am optat pentru discreție și nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre relațiile mele. Eu sunt un bărbat elegant, care tratează femeile cu mult respect, a declarat Flavius Nedelea, în exclusivitate, pentru Click!

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe