Ce surpriză pregătește Diana Bart de Paște?

13 aprilie 2023 11:42   Vedete românești

Vedeta de la Prima TV, partenera lui Cove de la showul "Primii câștigă", are o familie frumoasă cu care va petrece de Paște. Diana Bart (41 de ani) se pregătește de sărbătorile pascale, însă puțini își mai amintesc cât de pricepută e vedeta în bucătărie. Așa că i-am solicitat și noi o rețetă specială și am rugat-o să ne povestească ce va face de Paște.

Se poate spune că Diana Bart e prima în bucătărie la ea, unde gătește cele mai interesante preparate. Însă până să ne împărtășească o rețeta specială de Paște, vedeta Prima TV ne-a povestit ce vor face ea și familia ei de sfintele sărbători Pascale.

"Avem deja un ritual. Seara de Înviere mergem la biserică, apoi acasă. Anul acesta sperăm să mergem acasă, la Brașov și să petrecem alături de familia reunită. Mie îmi place tare să gătesc pentru familie de Paști. Vom avea ouă înroșite. Care vor fi chiar roșii.

Mai pregătesc un drob de curcan cu muuultă verdeață în el. Îl preferă fetițele. Apoi, pun și pască la cuptor și un cozonac delicios, cu nucă și rahat. Vom mânca multe legume de sezon, ne bucurăm de ce are primăvara de oferit. Și, desigur, vom ciocni un pahar de vin roșu. De pe masă nu va lipsi friptura de miel și de pui, pentru toate gusturile. Pe seară vom face o plimbare pe Tâmpa să mai ardem din calorii", a mărturisit exclusiv pentru Click! Diana Bart.

Și iată și o rețetă de la celebra prezentatoare tv!

Drob de curcan cu verdeață a la Diana Bart

Ingrediente: un kg piept de curcan, 500 gr ficat de curcan, 2 legături ceapă verde, 2 legături usturoi verde, o legătură de mărar și una de pătrunjel, 3 ouă, sare după gust și piper, o linguriță piper măcinat, 1 lingură boia dulce, 1 lingură cimbru uscat, 150 gr iaurt grecesc, 3 linguri făină de ovăz

Mod de preparare: Curcanul se spală și se pune la fiert într-o oală cu apă, peste care se pune praf de sare. Se lasă la fiert aproximativ 30 de minute, la foc mediu, după care se scurge apa și se lasă la răcit. În timp ce fierbe pieptul de curcan, ficatul se spală, se îndepărtează pielițele și se pune și el la fiert într-o cratiță cu apă, cu un praf de sare. După ce a dat în clocot o dată (aproximativ 10 minute) se scoate, se trece sub jetul de apă rece și se lasă la răcit.

Se pun la fiert 3 ouă pentru aproximativ 7 minute, pe care le vom folosi ulterior pentru a le pune în compoziție pentru decor.

Ceapa verde, usturoiul verde, mărarul și pătrunjelul se spală, apoi se toacă mărunt și se pun într-un vas. Pieptul de curcan și ficatul, după ce s-au răcit în prealabil, se toacă în cubulețe mici și se adaugă în bol, peste verdețuri. Peste ele se adaugă sare după gust, piperul, boiaua de ardei dulce, cimbrul uscat, iaurtul, 3 linguri de făină de ovăz (în cazul în care nu aveți direct făină de ovăz și cele 3 ouă proaspete.

Se amestecă toate ingredientele cu o spatulă. Jumătate din compoziția obținută, se toarnă într-o tavă în care am pus în prealabil hârtie de copt. Se pun cele trei ouă fierte, întregi, peste compoziție, după care se adaugă și restul de compoziție. Tava se acoperă cu folie de aluminiu și se dă la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru aproximativ 45 de minute sau până când ,,drobul" se rumenește deasupra.

Se recomandă să se servească cu o salată de verdețuri plus muștar. Poftă bună!

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Mai multe