Ce ținută a ales Minodora Tătărușanu, mama Monicăi Bîrlădeanu, în ziua nunții fiicei sale cu Valeriu Gheorghiță

8 octombrie 2024 12:21   Vedete românești

Minodora Tătărușanu, mama Monicăi Bîrlădeanu, are cu ce se mândri! Fiica sa și Valeriu Gheorghiță au spus marele „Da” sâmbătă, 5 octombrie. Însă, la marele eveniment care a avut loc la Palatul Snagov, nu doar actrița a strălucit, ci și soacra mică. Cum s-a îmbrăcat Minodora Tătărușanu în această zi importantă pentru fiica ei?

Sâmbătă, pe 5 octombrie 2024, Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță au avut parte de o nuntă ca în povești la Palatul Snagov, fiind unul dintre cele mai fastuoase evenimente ale anului. Printre invitații de la nunta selectă a celor doi s-au numărat personalități din show-biz, din politică sau din lumea medicală, precum: Andreea Marin și partenerul ei, Adrian Brâncoveanu, Geanina Ilieș, Adelina Pestrițu și soțul Virgil Șteblea, actrița Maria Buză, Andreea Raicu, Elvira Deatcu și soțul ei, Daciana Sârbu, Gina Pistol etc.

Dar nu doar vedete au strălucit în această zi importantă pentru actriță. Mama Monicăi Bîrlădeanu a atras toate privirile prin ţinutele sale impecabile. La cei 71 de ani, pare că aceasta a descoperit elixirul tinereții. Soacra mică a optat, la fel ca mireasa, pentru două ţinute în ziua evenimentului.

Cum s-a îmbrăcat Minodora Tătărușanu la nunta fiicei sale

Ținuta de zi pe care femeia ce i-a dat viață actriței a purtat-o a avut un material fluid și motive florale, a accerizat-o cu bijuterii din aur și a ales un machiaj discret și elegant. Pentru a doua parte a evenimentului, seara, Minodora Tătărușanu a optat pentru o o rochie verde închis cu sclipici și pietre fine, accesorizată cu bijuterii discrete, dar extrem de rafinate, care au completat perfect întreaga ţinută. Părul l-a ondulat și l-a lăsat pe spate.

Cel mai fericit oaspete la nunta noastră. Mama a lăcrimat, a dansat și ne-a sorbit din priviri toată seara. Am primit multe mesaje cu întrebarea «dar mama… unde e mamaaaa?» și, deci, e limpede că și voua vă e dragă”, a scris actrița la fotografiile cu mama ei publicate pe pagina sa de Instagram.

De la eveniment nu a lipsit nici Petru, fratele Monicăi Bîrlădeanu, care a venit însoțit cu aleasa inimii sale, Cristina Elena. Bărbatul a ales un costum negru, iar partenera lui de viață s-a asortat cu el, alegând să poarte o rochie neagră cu pietricele.

Mai multe