Cea mai simpatică ispită masculină de la Insula Iubirii lămurește situația amoroasă! Alin Simoiu, după ce s-a spus că are iubită: „Sunt un bărbat discret”
Recent, în spatiul public au apărut informații potrivit cărora Alin Simoiu, considerat cea mai simpatică ispită masculină de la Insula Iubirii, ar cam fi pus capăt burlăciei. Click! a stat de vorbă cu tânărul de 30 de ani și a aflat adevărul.
Încă de când a apărut în sezonul 7 al emisiunii Insula Iubirii, Alin Simoiu a căpătat o notorietate la care nici nu s-a așteptat, dar pe care nici măcar nu a chemat-o în viața lui. Obișnuit să trăiască liniștit, departe de rețelele de socializare, așa cum povestea chiar el în cadrul unui interviu la Metropola TV, Alin s-a trezit în atenția tuturor.
Și cum viața unei persoane publice nu e deloc ușoară, evident că lucrurile au început să se schimbe și pentru ispita sezoanelor 7 și 8. Oriunde merge, e urmărit cu atenție atât de oamenii cu care se intersectează, dar și de noi, evident!
Alin Simoiu își lămurește situația amoroasă
Lumea doamnelor și a domnișoarelor a fost aspru „zguduită” după ce au apărut informații în presă potrivit cărora Alin Simoiu n-ar mai fi un bărbat singur. Dar lucrurile se pare că sunt cu mult mai simple de atât. Contactat de echipa Click!, ispita de la Insula Iubirii a mărturisit că este, în continuare, „liber” și a povestit câte ceva și despre prezențele feminine alături de care este văzut în diverse locuri.
„Suntem oameni, e normal să socializăm. Însă eu sunt, în continuare, un bărbat singur. Nu există o femeie în viața mea în acest moment. Dacă mă afișez la diverse evenimente alături de anumite femei sau ies la o cafea cu ele, asta nu înseamnă că una dintre acele femei e neapărat iubita mea. Am multe prietene, femei cu care mă înțeleg excelent și cu care dezvolt și afaceri. Sunt un bărbat discret și așa am fost mereu. Când se va schimba ceva în viața mea amoroasă, o să anunț!”, a declarat Alin Simoiu, pentru Click!.
„Am o perioadă foarte ocupată”
Și pentru că discuția cu Alin Simoiu nu s-a oprit aici, am aflat alte lucruri interesante despre el și am înțeles de ce nu are timp să-și dedice viața, cel puțin acum, unei femei.
„Am o perioadă foarte aglomerată acum, sunt prins cu multe treburi și cu multe evenimente. Sunt obosit, dar mă simt fericit. Mereu am încercat să fiu cea mai bună versiune a mea și să mă descurc în toate. Să sperăm că o să-mi iasă mereu”, a mai spus Alin.