Cel mai nebunesc gest făcut de Dana Budeanu în numele iubirii: „Cred că una dintre cele mai mari greșeli”
Dana Budeanu, una dintre cele mai titrate voci feminine din România atinge un subiect sensibil în podcastul lui Damian Drăghici - iubirea. Mai concret, cel mai nebunesc gest de iubire pe care ea l-a făcut vreodată.
Creatoarea de modă este recunoscută pentru franchețea cu care spune lucrurilor pe nume și modul asumat de a face publice anumite convingeri pe care le are. S-a făcut remarcată odată cu rubrica „Amețitele și Mafioții”, dar și cu „Verdictul Politic” prin care dă de pământ cu oamenii care se află la conducerea acestei țări.
Cât a așteptat, din și pentru iubire, Dana Budeanu?
Vedeta și-a deschis sufletul în fața lui Damian Drăghici, dar și a milioanelor de români care o urmăresc. A vorbit despre iubire, unul dintre cele mai nobile și mai pure sentimente. A făcut și sacrificii din dragoste, despre care a vorbit, cel mai nebunesc fiind acela de a aștepta.
„Damian Drăghici: „Care este cel mai nebunesc gest pe care l-ai făcut din dragoste?
Dana Budeanu: Aaaa, stai să mă gândesc… vezi cât de multe am făcut? Am făcut foarte multe. Cel mai nebunesc… Am așteptat. Mult!
Damian Drăghici: Ăsta chiar e un gest adevărat, pe bune, pentru bărbați.
Dana Budeanu: În momentul în care aștepți (…) am o vorbă, așa… Că nimeni nu așteaptă să fie iubit. Ești, sau nu ești iubit. Nu este vorba despre această așteptare, dar cred eu că una dintre cele mai mari greșeli pe care oamenii le fac este să treacă pe lângă sufletul pereche și clipa în care simt, sută la sută că acolo este. De frică, bineînțeles. Și să nu aștepte. Cred că asta este greșala pe care o facem față de timp, crezând că-l avem pe tot. Și, de fapt, timpul este ceea ce nu avem. E limitat. Doar timpul este limitat. Noi nu suntem limitați”.
Mai mult decât atât, designerul este de părere că poziția femeii și a bărbatului în iubire este diferită: ea este cea care așteaptă, iar bărbatul cel care acționează.
„Și cred că mai este o diferență între femei și bărbați din acest punct de vedere, al așteptării. Bărbații nu trebuie să aștepte, doar femeile așteaptă. Bărbatul apucă, nu așteaptă. Femeia stă, așteaptă. Te așteaptă. Bărbatul apucă.”, a spus Dana Budeanu, invitată în cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici.