Cine au fost, de fapt, părinții Margaretei Pâslaru. Tatăl ei, personalitate influentă a României interbelice
Margareta Pâslaru, în vârstă de 81 de ani, considerată una dintre cele mai frumoase artiste din România, captivând publicul cu ochii ei albastru-violet, este adesea numită „Pasărea Măiastră” datorită vocii sale inconfundabile. Superba artistă are o poveste de viață impresionantă. Și totuși, cine au fost părinții acesteia?
Margareta Pâslaru locuiește în prezent în România, dar și-a părăsit țara natală în 1983 și s-a mutat în SUA împreună cu soțul ei, Gheorghe Sencovici, stabilindu-se în New Jersey. Ea și soțul ei s-au întors în țara de origine, însă fiica lor, Ana Maria, a rămas în SUA, unde l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Juan, și au avut doi copii.
Vesela și plină de viață, Margareta Pâslaru poate fi văzută în diverse fotografii postate pe rețelele de socializare atunci când a participat la evenimente culturale. În prezent, doamna muzicii românești continuă să se implice în diverse proiecte, în special în domeniul muzical, și organizează expoziții pentru tinerii artiști.
Cine au fost părinții Margaretei Pâslaru
Ce mulți nu știu este faptul că celebra Margareta Pâslaru s-a născut într-o familie de artiști, iar la vârsta de patru ani și jumătate a urcat pe scena Operei Naționale din București, jucând rolul unui copil în „Madama Butterfly” de Puccini.
Născută în 1943, cântăreața provine dintr-o familie care a luptat împotriva politicii impuse de comuniști, în ciuda faptului că tatăl ei, George Pâslaru, fost jurnalist, a susținut mișcarea de dreapta înainte de cel de-al Doilea Război Mondial și a fost corespondent pe frontul rusesc după război.
În perioada cât a activat la Odesa, în cadrul Centrului de propagandă condus de locotenentul-colonel Alex. Enescu, George Pâslaru s-a căsătorit, la 2 decembrie 1942, cu Victoria Dimitriu, actriţă, originară din Bârlad, iar în următorul an li s-a născut, la 3 iulie 1943, o fetiţă, cea care va deveni mai târziu celebra cântăreaţă, compozitoare, textieră de muzică uşoară şi actriţă de film, Margareta Pâslaru.
Mama Margaretei Pâslaru a fost o cunoscută cântăreață de operă din Bârlad, al cărei talent a fost transmis acestei artiste celebre.