Cine este Cecilia Bob, ispită în sezonul 7 Insula Iubirii. Înainte era dansatoare la bară

25 iunie 2023 10:37   Vedete românești

Sezonul șapte Insula Iubirii vine cu noi povești de dragoste și de viață în fața celor de acasă. Cecilia Bob (27 de ani) este una dintre ispitele reality-show-ului de la Antena 1. Originară din Cluj, pe lângă multe alte activități pe care le are, de profesie este dansatoare la bară.

Cecilia nu a renunțat să mai dea o șansă iubirii, astfel că a luat decizia de a deveni una dintre ispitele Insula Iubirii, în speranța că își va găsi marea iubire.

Cine este, de fapt, ispita Cecilia Bob

Pe lângă dans, tânăra este și instructor de pilates, videograf și tatuator în Tenerife, provenind dintr-o familie de artiști. Deși se bucură de o viață profesională așa cum și-a dorit-o, a fost lovită de ghinion în dragoste, pe care speră să-l spulbere odată cu participarea în cadrul emisiunii de la Antena 1.

„Am multe hobby-uri. Pictatul este unul dintre ele”, dezvăluia Cecilia pe Instagram, în dreptul unei postări în care apare alături de una dintre lucrările sale.

Cecilia Bob, lovită de ghinionul în dragoste

Dragostea nu a fost până acum de partea tinerei în vârstă de doar 27 de ani. Cecilia Bob este o fire creativă, încrezătoare în forțele proprii și pregătită să mai dea o șansă iubirii. Ultimele două relații ale ei nu s-au terminat prea frumos, ajungând să fie dezamăgită de foștii parteneri.

În perioada în care a locuit în Paris, între Cecilia și un tânăr francez s-a înfiripat o frumoasă poveste de dragoste, care s-a terminat din cauza faptului că mama lui nu a fost de acord cu povestea lor. 

Trecând peste acest episod și crezând că a găsit un bărbat alături de care putea fi fericită, a rămas cu un gust amar la aflarea veștii că iubitul ei de la vremea aceea îi făcea avansuri celei mai bune sale prietene. Acum speră că în cadrul show-ului Insula Iubirii își va găsi sufletul pereche.

Mai multe