Cine este și cum arată mama lui Fuego. Eugenia Surugiu și-a sprijinit fiul în carieră

14 iunie 2024 6:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fuego este unul dintre cei mai renumiți artiști români, cu o carieră de succes în domeniul care l-a consacrat. Puțini știu că în spatele celebrității sale s-a aflat cea care i-a dat viață - Eugenia Surugiu.

Mama artistului dintotdeauna a fost o persoană retrasă, care a ales să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor. Cu toate acestea, și-a dedicat întregul timp și toate resursele. Cum arată azi cea care i-a dat viață lui Paul Surugiu. 

Fuego îi datorează succesul mamei sale 

Atât Paul Surugiu cât și mama sa au trecut prin momente dificile acum ani în urmă, când tatăl lui a trecut în neființă. De atunci, femeia și-a dedicat tot timpul dezvoltării fiului său, care îi seamănă leit. Din fotografiile care circulă în mediul online, fanii au rămas mirați de asemănarea uimitoare dintre cei doi. 

„Am ajuns în Gara de Nord, a intrat cu mine de mână”

În urmă cu ceva timp, prezent în cadrul podcastului Marei Bănică, faimosul cântăreț făcea o serie de declarații despre modul în care a reușit în carieră, mărturisind cât de mult a contat sprijinul din partea mamei sale. 

„Mama mea este regina, ea trebuie să fie răsfățată, pentru că mama este singurul om care la 15 ani și-a luat copilul de mână de la Turda, a luat biletul de tren de la Oradea către București, singurul accelerat care trecea prin Câmpia Turzii, pentru că Turda nu are gara, și m-a dus la București, neștiind unde merge.

Am ajuns în Gara de Nord, a intrat cu mine de mână, dimineața la ora 9 și l-a sunat pe domnul Kerestely: „Maestre, sunt o doamnă de la Turda și dumneavoastră sunteți tot din Ardeal de la noi și mi-am adus copilul să-mi spuneți dacă pot să investesc în el ca să-l fac artist'. Totul a pornit de acolo”, a povestit Fuego, în cadrul podcastului „Povești de film, cu Mara Bănică”.

Nu vine la concertele fiului ei 

Cu toate că are un fiu faimos, Eugenia Surugiu evită să vină la spectacolele lui, iar atunci când o face o năpădesc emoții puternice. 

„Mama nu vine la concertele mele. Ea vine doar atunci când stă după stâlp, să nu mă vadă. Mama dacă vine se ascunde. Foarte rar vine în sala de spectacol, pentru că are emoții colosale și, dacă mama e în sală, trebuie să spun, doar e mama. Anul ăsta am făcut-o la un concert și când am anunțat că mama e în sală, de emoții, nu s-a ridicat în picioare. Mă bucur că încă trăiește!”, a mai spus el pentru sursa citată anterior.

Mai multe