Claudia Pătrășcanu și Bianca Drăgușanu nu s-au prezentat astăzi la proces! Apropiații celor două, declarații exclusive
Claudia Pătrășcanu (44 de ani) și Bianca Drăgușanu (41 de ani) sunt la cuțite! Cele două dive au ajuns să se războiască în instanță, după ce blondina a ales să o dea în judecată pe cântăreața de muzică ușoară, din cauză că o denigra public ori de câte ori avea ocazia.
Astăzi, magistrații de la Tribunalul Constanța judecă cerințele formulate de avocații Biancăi Drăgușanu , printr-o ordonanță președințială cu privire la atitudinea pe care Claudia Pătrășcanu a avut-o în ultima perioadă. Inițial, acțiunea a fost respinsă, iar acum, actuala iubită a lui Gabi Bădălău, a făcut apel.
Surse apropiate din anturajul celor două vedete ne-au declarat în exclusivitate că, Bianca și Claudia Pătrășcanu nu s-au prezentat astăzi la proces, prezentându-se doar avocații la termenul de judecată.
„Nu este nimic nou în procesul cu Claudia și Bianca Drăgușanu. Doar că astăzi a avut loc un nou termen de judecată, după ce Bianca a cerut printr-o ordonanță președințială ca, Claudia, să nu mai vorbească despre ea. Claudia vorbea doar lucruri aiurea despre Bianca, și nu își mai aveau rostul, pentru că fiecare are viața ei.
Claudia, atunci când merge la un podcast, vorbea aproape două ore de Bianca și trei minute de cariera ei fabuloasă. Indiferent de decizia magistraților, Bianca se consideră victorioasă pentru că într-un final, Claudia a înțeles mesajul transmis indirect de ea, anume să nu mai vorbească aiurea în tramvai de dânsa. Ea a obținut ce a vrut, acum la 16.00 așteaptă sentința, să se vadă ce s-a decis. Din câte știu, Bianca, nu a fost astăzi la proces”, au declarat surse apropiate din anturajul celor două vedete.
Claudia Pătrășcanu se apără
Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, în preajma Sărbătorilor Pascale, Claudia Pătrășcanu avea și ea un punct de vedere public, cu privire la conflictul iscat între ea și Bianca Drăgușanu.
„Eu nu am avut niciun conflict cu nimeni și am martori, chiar și cei de acasă. Nu a jignit pe nimeni, nu am rănit pe nimeni, am fost respectuoasă. De doi ani de zile, acest om, această ființă mă agasează verbal și înregistrări și pe mama și copiii. Nu am dreptul la replică? Să le aducă (nr. probele), de asta suntem aici, să le aducă. Când ai un proces, probe sunt și vor fi… am avut probe de divorț atâtea. Ea vrea bani, nu face decât să-și facă rău singură. Nu poți să ceri așa bani de la un om. Cum ar fi să vin și eu zic că vreau niște bani. Eu dacă am tăcut, dacă nu am făcut nimic, nu am dat-o în judecată, asta e…”.
Click! spune
În prezent, Bianca Drăgușanu se iubește cu Gabi Bădălău. Bărbatul de care Claudia Pătrășcanu a divorțat și cu care are doi copii.
Claudia Pătrășcanu i-a adus grave acuzații Biancăi Drăgușanu, numind-o pe aceasta din urmă „femeie ușoară care s-a vândut pe bani”