Cum arată casa în care locuiește Nadia Comăneci în SUA. Imobilul valorează peste 400.000 de dolari

5 noiembrie 2024 21:13   Vedete românești

Nadia Comăneci, prima gimnastă din lume care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice, și soțul ei, Bart Conner, locuiesc în SUA de mai mulți ani și și-au întemeiat o familie împreună cu fiul lor, Dylan. Împreună, ea și partenerul ei de viață au strâns o avere impresionantă, estimată la 25 de milioane de dolari. De asemenea, pentru cei care nu știu, Nadia Comăneci locuiește într-un conac cu etaj ce ar valora 400.000 de dolari, în Norman, un orășel de lângă Oklahoma City.

Nadia Comăneci, cunoscută drept „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică, locuiește de mai bine de 20 de ani în Norman, un orășel de lângă Oklahoma City. Acolo deține o casă  cu etaj în valoare de aproximativ 400.000 de dolari.

Ea a ales să trăiască visul american alături de Bart Conner, un alt fost gimnast de performanță. S-au căsătorit în 1996 și au avut un fiu, Dylan Paul Connor, în 2006. Cei doi au strâns împreună o avere impresionantă, estimată la 25 de milioane de dolari.

Casa a fost construită în anul 1992

Casa în care locuiesc cei trei a fost construită în 1992 și are patru dormitoare, patru băi și o piscină în partea din spate a vilei. Suprafața totală este de 310 metri pătrați. De-a lungul anilor, Nadia Comăneci a pozat în casă, arătând puține detalii: pereții livingului de la parter sunt decorați cu imagini cu ea și diverse persoane. În mai multe fotografii făcute în urmă cu câțiva ani, soțul și fiul ei sunt văzuți în fața casei, exteriorul vilei fiind decorat cu pietră.

Nadia Comăneci, care locuiește în Norman de peste 20 de ani, se simte ca acasă atât în SUA, cât și în România. Ea glumește spunând că a locuit peste Ocean atât de mult încât merită să devină cetățean de onoare. În 2013, „Zeița de la Montreal” a fost inclusă în Oklahoma Sports Hall of Fame. A fost pentru prima dată când un atlet reprezentând o altă țară primește această onoare.

Mai multe