Cum arăta Ion Dolănescu în tinerețe! Imagini memorabile cu îndrăgitul artist
Ion Dolănescu a fost unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară de la noi. Celebrul artist s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, pe 19 martie 2009. Nu a fost doar talentat ci și iubit. Era chipeș, arătos și femeile se îndrăgosteau imediat de artist. Dacă ar fi trăit și astăzi, ar fi avut acum 79 de ani.
Dolănescu a iubit 3 femei
Ion Dolănescu a iubit cel mai mult 3 femei din viața sa: Iustina Băluțeanu, prima lui soție, mai mare cu 19 ani decât celebrul artist, Maria Ciobanu (85 ani), marea lui dargoste, și Margarita Valenciano, mama lui Dragoș Dolănescu (47 ani).
Dragoste cu năbădăi cu Maria Ciobanu
Ion Dolănescu a avut o poveste de dragoste ca în filme cu Maria Ciobanu. Relația lor a durat 5 ani de zile și au împreună un băiat, pe Ionuț Dolănescu.
Maria Ciobanu a devenit mireasa lui Ion Dolănescu după mai mulți ani de insistențe, mai precis 3 ani în care interpretul de muzică populară a curtat-o intens, iar atunci când a făcut nunta, artista era însărcinată în 3 luni cu Ionuț Dolănescu (51 ani).
Într-un interviu pentru Jurnalul Național, Maria Ciobanu a povestit când s-a îndrăgostit de ea Ion Dolănescu.
„La Revelionul 69 spre 70 am cântat cu Ion Dolănescu piesa „Au, lele, vino-ncoa!’ denumită şi „Hăulita’. Ne-a însurat lumea de-atunci. Se spunea că mi-am lăsat bărbatul şi m-am măritat cu Ion Dolănescu. Şi nu era aşa atunci…
După ce am început să cânt cu Ion, care s-a ţinut de capul meu vreo trei ani, treptat, prin 1971, ne-am îndrăgostit… Probabil că a fost destinul. Am divorţat, ne-am îndrăgostit, apoi ne-am căsătorit şi s-a născut un băiat, cu care mă mândresc: Ionuţ”, a încheiat Maria Ciobanu.
Au făcut nunta pe 29 august 1971
Maria Ciobanu și Ion Dolănescu s-au căsătorit la vestitul Perşinari, într-o duminică, pe 29 august 1971.
„N-am făcut nuntă decât cu Dolănescu! Eram căsătorită cu tatăl Cameliei, mă îmbolnăvisem de la o intoxicație și mă internasem. Eu mă gândeam că am cancer. Și a venit Dolănescu în spital cu textul unei melodii și m-a întrebat dacă vreau s-o înregistrăm. El era militar în termen la Ciocârlia.
După ce am înregistrat melodia, a luat toată țara foc, a fost un real succes. Noi nu aveam nimic unul cu altul, eu eram căsătorită cu Burnea, el avea o relație cu Iustina Băluțeanu. Am umblat împreună în turnee, lumea zicea deja că suntem soț și soție”, povestea Maria Ciobanu la Destine Celebre.
„Eram căsătoriți amândoi. Până la urmă, am luat hotărârea și am divorțat amândoi. Când am făcut nuntă, eram gravidă în trei luni cu Ionuț!”, mărturisea artista în urmă cu câțiva ani.
Au existat însă și momente tensionante între ei. Cei doi mari artiști nu și-au vorbit ani de zile, însă băiatul lor, rodul dragostei lor, a reușit să își împace părinții cu puțin timp înainte că tatăl lui să se stingă din viață, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 65 de ani. Ion Dolănescu suferea de ciroză.
După moartea tatălui lor, frații Ionuț și Dragoș Dolănescu nu și-au vorbit mult timp, fiind în conflict din cauza averii celebrului lor tată.
„Tata poate că a lăsat un testament, însă doar Ionuț a intrat în camera lui, nu a lăsat pe nimeni altcineva. Frumos și corect ar fi fost ca eu și Ionuț să intrăm împreună în dormitorul lui, după decesul tatălui nostru. Cred că a lăsat ceva scris, dar asta n-o să știm niciodată, toate actele au fost preluate de Ionuț, înainte ca eu să vin în țară’, a declarat Dragoș Dolănescu pentru Ego.ro.
Rodul relației dintre Ion Dolănescu și Margarita Valenciano este Dragoș
Margarita Valenciano şi Ion Dolănescu s-au îndrăgostit în 1974, pe când ea avea doar 20 de ani şi era studentă la Facultatea de Medicină din Cluj. L-a văzut pe marele artist, pe atunci foarte frumos şi cu lipici la femei, la o emisiune TV.
S-au cunoscut la un spectacol şi se vedeau foarte des, dar pe furiş, căci regimul comunist nu permitea ca un român să aibă relaţii cu studenţii străini.
„Ion era tare chipeş şi avea un suflet frumos”, îşi aminteşte ea. Margarita a fost cea care a pus capăt acestei poveşti de dragoste, după ce şi-a dat seama că dacă Ion Dolănescu o va abandona, după o eventuală căsătorie, va rămâne fără cetăţenia costaricană. A revenit în ţara natală cu Dragoş, însă a păstrat o relaţie strânsă cu tatăl copilului ei, până în ultimele lui clipe de viaţă: ”Pe părinţii mei, care s-au iubit foarte mult, i-a despărţit Securitatea. S-a aflat de dragostea lor, iar tata a fost interzis la TV”, susţine Dragoş.
În perioada 200-2004, Ion Dolănescu a fost deputat la Partdul România Mare, dar s-a retras din politică în anul 2008 în urma unor probleme de sănătate.