Cum își câștigă banii, după ce au renunțat la scenă. Sunt paramedici, căpitani de vas, taximetriști, cârciumari și frizeri: „Tund gratuit copiii săraci!”
Nu și-au mai găsit locul în lumea agitată și pestriță a showbizului, astfel că numeroși artiști au fost nevoiți să se reprofileze, pentru a-și câștiga existența. Iată cu ce se ocupă în prezent Dorin Topală, din trupa „Valahia”, „Gogoașă” din serialul „Trăsniții”, Mugur Mihăescu, din grupul umoristic „Vacanța Mare”, Claudiu Bogdan, fostul prezentator al matinalului de la OTV, dar și Gabi Lăutaru, care, ani la rând, a activat în trupa „Boombastic”.
Claudiu Bogdan: „Predau cursuri de prim-ajutor în toată țara”
Claudiu Bogdan, fostul prezentator al matinalului „Zori de zi”, de la OTV, înregistrează câștiguri din imobiliare. Însă are și o activitate de suflet, sărind în ajutorul oamenilor bolnavi:
„Eu sunt paramedic voluntar. Fac voluntariat pe Ambulanță în București și în Târgu-Mureș. Sunt și instructor de prim-ajutor, activitate pe care o desfășor (tot voluntar) în cadrul Fundației pentru SMURD, predând cursuri de prim-ajutor în toată țara.
Cristina Coca, soția mea, a participat și ea, chiar la un curs de prim-ajutor predat de mine, deci știe și ea cum să acorde primul-ajutor, am fost profesor bun! La cursul respectiv am și folosit-o ca să demonstrez anumite manevre”, ne-a declarat el, exclusiv pentru Click!
Gabi Lăutaru din trupa Boombastic este frizer: „Tund gratuit copiii săraci”
Vă mai amintiți de Gabi Lăutaru, fostul solist al trupei Boombastic, cel care în anii 2000 a dat lovitura cu hit-ul „Ești ca o viperă”? A avut mai multe locuri de muncă, după ce s-a retras din lumina reflectoarelor:
„Pot face un film despre asta. Am fost șofer de protocol, taximetrist, agent imobiliar, agent de securitate, dispecer video și tv. Deocamdată, sunt un hairstylist în devenire și îmi dau tot interesul să deprind toate tehnicile de tuns. Bărbații zilelor noastre fac concurență doamnelor și sunt pretențioși, când vine vorba despre look!
Celebritățile se vopsesc pentru a readuce un aer de întinerire, dar, dacă nu optează pentru culoarea potrivită, se vede de la o poștă că și-au vopsit părul. Totul trebuie să pară natural și, de exemplu, dacă ai fost șaten clar nu te vei vopsi negru!”, a menționat el, pentru Click!
Gabi Lăutaru are un suflet mare:
„Tund și gratuit persoanele nevoiașe, copiii săraci. O fac cu drag pentru credința mea în Dumnezeu”.
Dorin Topală: „Sunt căpitan în marina comercială”
După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, Dorin Topală, fostul coleg de scenă al lui Mihai Trăistariu, și-a câștigat pâinea pe mare, în calitate de comandant pe vasele petroliere. Transportă în special țiței. Este absolvent al Academiei de Marină din Constanța:
„Eu și Mihai ne-am despărțit și la scurt timp după am luat hotărârea să plec pe mare. Acum sunt căpitan în marina comercială. Mi-e dor de scenă, mă mai ia Mihai cu el pe la câte un spectacol”, a menționat Dorin Topală.
„Gogoașă” din „Trăsniții” trăiește din taximetrie: „Stau 10 ore pe zi, 7 zile din 7”
Ca să câștige bani, și actorul Constantin Zamfirescu, alias Gogoașă din serialul „Trăsniții” (Prima TV), a găsit o soluție:
„Eu fac tot taximetrie, precum Americanu, din serialul „La Bloc”, și cu care am fost și la „Chestiunea Zilei”. El a făcut, eu încă mai fac. Dacă s-ar câștiga bine din taximetrie, ceea ce lucrez eu acum, aș face asta relaxat.
Dar, câștig ceva bani numai dacă stau 10 ore, în trafic, 7 zile din 7. Sunt nevoit să lucrez mult, pentru că mi-am luat o mașină, în leasing, trebuie să-mi acopăr ratele. Recunosc, sunt restanțier la somn, la odihnă”.
Garcea din „Vacanța mare” e patron de localuri
Cât îl privește pe Mugur Mihăescu sau Garcea, din „Vacanța mare”, acesta și-a investit banii câștigați din televiziune în afaceri, mai exact în patru pub-uri, în Centrul Vechi al Capitalei. Însă, în pandemia de Covid-19, a trecut prin mari emoții, manifestându-și atunci îngrijorarea:
„Din ceea ce am vorbit cu mai mulți colegi, proprietari de baruri și restaurante din București, dar și din alte orașe ale țării, vânzările tuturor s-au prăbușit la mai puțin de jumătate în ultima săptămână, pe fondul crizei generate de epidemia de coronavirus, și preconizăm că vor scădea și mai mult, până spre 20%, în următoarele săptămâni”, menționa actorul, la acea vreme, pentru profit.ro