Cum se răsfață Ilinca Vandici în vacanța din Maldive. Poza care i-a făcut geloși pe urmăritorii ei
Prezentatoarea TV Ilinca Vandici a fugit de temperaturile joase din țară într-o locație la care unii doar visează, unde soarele este la el acasă, iar singura grijă este să porți cremă de protecție în timpul zilelor de plajă. Iată cum se răsfață în vacanța din Maldive!
Ilinca Vandici a împărtășit cu urmăritorii ei virtuali cele mai magice momente trăite în vacanța din Maldive, acolo unde vedeta se află de câteva zile. Pe lângă pozele clasice cu peisaje care-ți taie respirația, dar și ședințele foto în costum de baie, prezentatoarea de la „Bravo, ai stil”, a arătat că are parte de un real răsfăț, ultimele imagini publicate de Ilinca pe Instagram fiind grăitoare în acest sens.
Cum se răsfață Ilinca Vandici în vacanța din Maldive
Ilinca Vandici și-a „documentat” pe rețelele de socializare vacanța din Maldive, care este una luxuriantă fără doar și poate. Prezentatoarea de la Kanal D apare în ultimele imagini publicate luând micul dejun într-o piscină, alături de o tavă plutitoare plină cu bunătăți. Așa dimineți să tot ai!
Cu un cocktail în mână și o floare în păr, Ilinca s-a pozat în costum de baie la marginea piscinei, după ce a mâncat din delicatesele primite. „Mic dejun plutitor pentru o duminică superbă”, a scris aceasta în dreptul fotografiilor. Pe lângă răsfățul culinar, Ilinca are parte în prezent de unele dintre cele mai frumoase peisaje.
Așadar, bineînțeles că din întregul „album foto” nu au lipsit nici pozele în ipostaze îndrăznețe, de pe plajă. Ilinca Vandici, în vârstă de 35 de ani, care este și mama unui băiețel, demontează încă o dată mitul că odată trecută printr-o naștere nu mai poți avea corpul mult visat.
Cu abdomentul tonifiat și o talie trasă ca prin inel, Ilinca și-a expus mândră silueta lucrată, cel mai probabil, ore întregi la sala de forță. Vedeta TV a primit numai laude din partea admiratorilor săi, care i-au complimentat și bronzul obținut în această perioadă. Unii i-au spus că și-ar dori și ei să se bucure de un asemenea răsfăț.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!