Dana Roba, mesaj tranșant din partea fostului socru. Motivul pentru care a discutat cu părinții lui Daniel Balaciu

28 aprilie 2024 18:16   Vedete românești

Lupta pe care Dana Roba o poartă cu fostul soț pare a fi departe de final. După ce în decursul anului trecut Daniel Balaciu a bătut-o pe brunetă până a băgat-o în comă, recent a refuzat să îi acorde acesteia semnătura pentru a putea pleca împreună cu cele două fetițe pe care le au în vacanță în afara României. Acum, Dana Roba a mărturisit că a primit un mesaj și din partea fostului socru. 

Pentru a obține semnătura, Dana Roba a apelat la serviciile unui notar. Daniel Balaciu a refuzat acest lucru, așa că vedeta a încercat să apeleze la familia acestuia. 

Dana Roba a luat contact cu familia fostului soț

Dana Roba a fost nevoită să țină din nou piept familiei fostului soț, după ce i-a cerut ajutorul fostului socru pentru a obține semnătura și a-și putea duce fetele în vacanță. Reacția, însă, a fost una de-a dreptul surprinzătoare: 

„Ieri am plătit Notar, să meargă la Daniel în penitenciar, să îmi semneze acordul pentru pașaportul fetițelor, pentru că le-am promis ca vom mergem în vacanță de vară la Disneyland. Bineînțeles că nu mi-a semnat. A zis că avocatul lui i-a spus să nu îmi semneze, pentru că eu vreau mă folosesc de semnătura lui. Apoi l-am sunat pe fostul meu socru, mi-a vorbit foarte urât și m-a amenințat că ei îmi vor lua copiii. Mi-a spus: ce ciocane ți-a dat în cap? Nu ți-a făcut nimic, tu ești o….

Iar fosta soacră a spus să nu mai vorbesc de ciocane, să îl iert, că lui îi este mai greu la pușcărie, decât mi-a fost mie în spital și în comă.

Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot… îmi doresc din suflet să câștig custodia totală a copiilor, iar ei să uite de copiii mei definitiv. Dumnezeule, dă-mi și mie putere să trec peste acest proces, care va mai dura încă 1 an jumate.”, a scris bruneta, pe Facebook. 

Fanii o susțin pe Dana Roba

Comunitatea de fani pe care și-a creat-o Dana Roba a dat dovadă de susținere față de aceasta, prin intermediul comentariilor de pe Facebook: 

„Mă gândesc ca judecătorii îți vor da custodia totala fără acordul lui pentru fapta pe care a făcut-o?! Altfel vor fii niște lași împreună cu criminalul! Nu ai ce să ierți si nici să dai explicații nimănui în primul rând! Avem niște legi zero în România!”

„Multă putere, Dana! Dar nu îmi vine să cred că încă nu ai custodie totală asupra fetelor, adică tata lor aproape te omoară și încă mai are drept la opinie asupra lor. Wow, da, incredibil.”

„Nu pot să cred că tu încă nu ai obținut custodia exclusivă … ce mai așteaptă judecătorul? Nu este destul de clar ca el este un real pericol pentru copii?”, au fost câteva dintre comentariile lăsate la postarea Danei Roba.

Mai multe