Dana Rogoz, Halloween de „coșmar” în casa de la Viscri: „Copiii sunt înnebuniți..”

1 noiembrie 2024 11:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dana Rogoz și familia ei au avut parte de un Halloween de coșmar. Dana, soțul și cei doi copii s-au costumat în sperietori de ciori și s-au așezat în fața casei lor de la Viscri, ca s-o păzească de spiritele rele. Actrița a postat pe rețelele de socializare, în aceste zile, imagini de vis din colțisorul ei de Rai care este aproape de finalizare la Viscri, acolo unde este vecină cu …Regele Charles. 

Dana Rogoz și familia ei, Halloween de poveste la casa de la Viscri! Au speriat ciorile cu costumațiile lor!

Dana Rogoz (39 de ani), soțul ei, regizorul Radu Dragomir (57 de ani), și copiii lor, Vlad și Lia, au înnoptat pentru prima oară în casa lor de la Viscri. 

Locuința, pe care cei doi au achizițonat-o în urmă cu patru ani și la care s-a muncit foarte mult, este pe punctul de a fi finalizată. Fațada a fost restaurată în întregime, iar două dintre camere sunt tocmai bune de locuit. 

Așa că, de Halloween, actrița și-a luat întreg familionul și au petrecut Sărbătoarea Morților la Viscri. Dana, soțul și copiii s-au costumat în sperietori de ciori și s-au postat pe căpițele de fân din fața casei ca să păzească locuința de spiritele rele. 

„Habar nu aveam că vom ajunge să petrecem Halloween-ul anul acesta cu o parte din comunitatea satului Viscri. Așadar, nu am luat cu noi niciun costum. Dar invitația trebuia onorată, așadar de dimineața am mers cu Vlad prin vecini, ca să facem rost de niște fân. 

- Pentru ce vă trebuie?, ne-a întrebat un domn, în timp ce ne aduna fân din șura în care alergau speriate de noi patru oițe.

- Aaa... pentru niște costume. Am adăugat eu timid. 

Pentru că m-am gândit că din tot ce avem în bagaje putem incropi niște costume de sperie-ciori. Ce ziceți? Ne-am descurcat? Copiii sunt înnebuniți de plăcere! Cred că nu mă mai lasă să îi spăl!”, a povestit actrița, pe Instagram. 

„De la o ruină, un zid căzut cu totul, avem acum o casă!”

Actrița a postat pe Instagram câteva imagini de poveste cu toată familia costumată de Halloween, dar și fotografii realizate în interiorul și în afara casei.

„Nu am făcut nicio modificare acestui Reel. Pur și simplu am vrut să adaug videourile integrale cu reacțiile noastre de ieri seară, când am intrat în căsuța noastră de la Viscri. Să le am mereu la îndemână, rapid, să le pot revedea exact așa, neprelucrate, de câte ori voi simți nevoia, peste ani. 

Nu pot să vă descriu ce sentiment! Avem două camere gata! De la o ruină, un zid căzut cu totul, avem acum o casă! Un loc în care putem dormi. Sigur, mai e mult de lucru, dar e deja enorm pentru noi!

De fiecare dată când veneam aici, dormeam în curtea casei, în rulotă. Dar aseară am dormit pentru prima oară în casa noastră, în patul nostru! 

Într-o cameră mobilată, cu piesele alese de noi în ultimii ani! Am făcut focul în sobă pentru prima oară! Am umplut casa de fum, pentru prima oară! Apoi ne-am prins ce am greșit și, din mai multe încercări, am reușit să o ținem aprinsă și fierbinte toată noaptea. Ne-au sărit oricum în ajutor vecinii, care ne-au adus și un calorifer electric”, a povestit Dana, pe pagina ei de socializare. 

Casa a fost cadou la aniversarea a opt ani de căsnicie

Dana Rogoz și Radu Dragomir și-au cumpărat casa de la Viscri în 2020, când cei doi au aniversat opt ani de căsnicie. Este vorba mai precis de o casă săsească în satul din județul Brașov, făcut celebru de însuși Regele Charles al Marii Britanii, care deține și el o proprietate în zonă.

Casa era însă una foarte veche și, la achiziționare, era într-o stare de degradare avansată, așa că cei doi soți au început lucrările de consolidare si restaurare.

Timp de patru ani, actrița, regizorul și copiii lor, Vlad Luca (10 ani) și Lia Elena (4 ani), au putut locui doar în curtea casei, într-o autorulotă, deoarece proprietatea a avut nevoie de renovări. 

„Am cumpărat așternuturi noi din in prespălat și am făcut toți patul, cu grijă, cu veselie, cu gălăgie, de parcă luam parte la o ceremonie de familie importantă. Fiecare gest știam că se întâmplă pentru prima oară. De aici entuziasmul cu care… aprindeam lumina!

Aceasta este doar prima parte, urmează și o partea a II-a, căci nu mi-au intrat toate într-un singur reel. Dar se simte cam cât de mare e bucuria pentru noi?”, a mai scris Dana Rogoz, pe rețelele sociale.

Mai multe