Daniel Onoriu s-a despărțit de noua iubită? „Și-a dat seama că nu are....!”
Daniel Onoriu (45 de ani) se pare că nu mai are noroc în dragoste. Surse apropiate din anturajul fostului pilot de raliu, au declarat, în exclusivitate pentru Click!, că bărbatul a fost părăsit, de două săptămâni, de Elena, femeia cu care credea că o să își refacă viața, după ce se încheie divorțul cu Isabela.
„Lauda de sine, nu miroase a bine”! Este o celebră vorbă din popor, care se i se potrivește perfect și lui Daniel Onoriu. Asta după ce, sursele noastre, ne-au dezvăluit faptul că bărbatul ar fi fost deja părăsit de Elena, femeia care seamănă leit cu Isabela Onoriu, cea cu care a fost căsătorit timp de șase ani și s-a despărțit anul trecut.
Se pare că motivul separării lor a fost faptul că, fostul pilot de raliu, a mințit-o pe aceasta, cum că ar fi un bărbat putred de bogat, ceea ce nu este deloc adevărat.
Minciuna, motivul separării?!
„Am înțeles că Daniel s-ar fi despărțit deja de actuala iubită, cu care se lăuda peste tot că este o femeie demnă de el și cât de mult o iubește. El i-a zis ei că este un bărbat foarte bogat și ea a crezut acest lucru. Am înțeles că îi spunea că are bani de luat de la turci, vreo zece milioane de euro, plus daune de la Isabela, femeia cu care el se află acum în divorț...ceea ce nu este deloc adevărat.
Ea a crezut că este bogat și în urmă cu vreo două săptămâni i-a cerut vreo 2.000 – 3.000 de euro, pentru a merge la shopping și el nu a avut de unde să îi dea, pentru că el nu are bani nici măcar de țigări. Pentru că a vrut să o păstreze pe Elena lângă el, l-a sunat pe tatăl lui să îi ceară bani, să îi dea ei de cumpărături, iar el l-a trimis la plimbare. Așa că ea l-a părăsit”, au declarat, surse apropiate din anturajul lui Daniel Onoriu.
Daniel Onoriu, destin ca în filme
Decizia de micșorare a stomacului, de anul trecut, i-a schimbat radical viața lui Daniel Onoriu. Asta din cauză că, intervenția chirurgicală la stomac, a fost una greșită, ajungând să stea în comă indusă timp de 55 de zile, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală. De asemenea, după ce și-a revenit și a fost externat din spital, acesta a avut nevoie de recuperare medicală, pentru a avea din nou masă musculară. Ba mai mult, Isabela Onoriu, femeia cu care a fost căsătorit timp de șase ani, a ales să părăsească căminul conjugal, din cauza neînțelegerilor dintre ei din ultima perioadă.
Refuzând această separare, Daniel Onoriu a început să își urmărească femeia cu care credea că o să îmbătrânească, a amenințat-o cu diferite mesaje de intimidare. Astfel că, Isabela Onoriu, a luat decizia imediat să sesizeze organele de lege, fapt pentru care Onoriu se află, de câteva luni bune, în arest la domiciliu.