De ce a fost Rona Hartner botezată pe ascuns. Ce religie avea artista

23 noiembrie 2023 11:38   Vedete românești

Rona Hartner a fost botezată în secret, chiar de bunica sa. Părinții săi nu au vrut să facă acest lucru pentru ca ea, tocmai pentru a-și alege singură religia. În adolescență, la 17 ani, a simțit chemarea catolicismului.

Rona Hartner, botezată pe ascuns de bunică

Rona Hartner vorbea adesea despre relația pe care o avea cu credința și cu Dumnezeu. Ea a povestit că părinții ei nu au vrut să îi boteze pe niciunul dintre cei trei copii, pentru că și-au dorit ca aceștia să își aleagă singuri religia. 

Când a crescut, Rona Hartner a aflat că bunica i-a botezat în secret pe ea și frații ei la religia ortodoxă. Abia la 17 ani a simțit chemarea unei religii și a cerut să fie botezată. De atunci, viața ei se schimbase radical. 

Rona Hartner: „Atunci a intrat Dumnezeu în viaţa mea"

„Eram în Franţa şi terminasem filmările la „Gadjo Dilo”. Când era o perioadă mai calmă şi voiam să mă întorc în ţară, l-am văzut pe bărbatul vieţii mele şi am decis să nu mai revin. Am rămas cu o valiză şi cu 4.000 de franci în buzunar. Se terminase chiria din contractul pentru film, iar eu nu puteam să-mi permit preţurile exorbitante din acele cartiere. 

Atunci a intrat Dumnezeu în viaţa mea. Am mers într-o biserică şi-am spus: „Doamne, am doar 4.000 de franci, nu vreau să plec din Franţa, nu ţi-am cerut nimic material până acum, ajută-mă să găsesc un apartament gratis, trei luni!” În trei luni urma să încasez banii de la alte două filme. Şi Dumnezeu mi l-a dat, rugăciunea mea a fost ascultată, am mers în casa Sa cu un scop precis şi am spus de ce aveam nevoie. A doua zi am fost găzduită într-o garsonieră superbă, la o stradă distanţă de iubitul meu, pentru trei luni, gratis”, povestea în trecut actrița. 

Rona Hartner era catolică

În adolescență, la 17 ani, simțise chemarea catolicismului, așa că s-a botezat în această religie. A vorbit despre faptul că iubește Biserica Catolică și că se simțea acasă când mergea la slujbă. „Este o relaţie foarte directă, în sensul că mă rog pe un Rozariu zilnic, citesc Biblia în fiecare zi, oriunde plec o iau cu mine, şi meditez asupra cuvântului lui Dumnezeu. Păstrez relaţia cu Dumnezeu precum relaţia cu persoana iubită, altfel se alege praful", spunea aceasta.

Rona Hartner: „Țin tot postul ortodox, chiar dacă sunt catolică" 

Deși era catolică, Rona ținea Postul Crăciunului: „Țin tot postul ortodox, chiar dacă sunt catolică. Vinerea țin post negru, adică beau apă și cafea, fără zahăr, iar seara mănânc un pic de pește, la catolici e tolerat. Prin post, consider că este singura posibilitate ca ficatul să se detoxifice, așa ajutăm și planeta, nu mai mâncăm carne, trebuie să mai lăsăm porcul să mai și crească, nu?", declara Rona, scria impact.ro.

„Cu ajutorul postului, ai mai mult oxigen în corp, postul omoară celulele canceroase. Nu țin un post foarte drastic, nu vreau să fiu o povară pentru alții. De exemplu, dacă ajung la platou, la filmările pentru ”Te cunosc de undeva”, și au pus pe masă în mâncare și un pic de brânză, mănânc, nu sunt fanatică. Țin post cât pot și în același timp cât să nu mă simt nici slăbită”, mai spunea aceasta.

Rona Hartner, tot mai apropiată de credință 

Rona Hartner fusese tratată de cei mai buni medici, în urmă cu trei ani, când a fost diagnosticată cu cancer la colon, dar în același timp, ea privea și spre Cer, pentru ajutor divin. Credința a ajutat-o să treacă peste acea perioadă copleșitoare. 

Când treci printr-un cancer, contează foarte mult credința, pentru că în cancer nu poți să decizi nimic, trebuie să lași medicul să decidă. Dacă te rogi, Dumnezeu îți va scoate în față cei mai buni medici. Citostaticele sunt foarte dure, tratamentul este un rău necesar, așa cum sunt de fapt toate medicamentele.

După citostatice, corpul își dorește atât de mult să se regenereze. Dacă ești în rugăciune, ai o stare de spirit foarte bună, nu faci depresie. Pentru asta, eu am și înotat în apă de mare și iarna, de-abia aștept să mă întorc în Franța și să înot din nou în apă rece. M-am împărtășit în fiecare zi, așa e la catolici, pot veni și ortodocșii să se împărtășească în fiecare zi. Mie, sincer, așa mi-a crescut imunitatea cu împărtășania”, explica Rona

Mai multe