De ce Elena Ceaușescu n-a „șters-o” de pe micul ecran pe Natalia Guberna: „Mă plăcea pentru că…” Cât a plătit impozit, în 2026: „Am strâns bani din timp” Artista face 68 de ani
Solista Natalia Guberna, căreia, în anii de glorie, i se mai spunea și „Păpușa muzicii ușoare românești”, împlinește mâine 68 de ani. La ceas aniversar, vedeta ne-a povestit, exclusiv pentru Click!, despre anii comunismului, despre restricțiile din televiziune. Am aflat și de ce Elena Ceaușescu o plăcea, ca artistă, dar și de ce i-a permis să apară în emisiunile de divertisment, din TVR, unde nu oricine avea marele noroc să filmeze.
Despre creșterea prețurilor la mâncare: „Nu știu ce tot pun ăștia în mâncare, e scumpă și nu mai are niciun gust!”
Și Natalia Guberna este revoltată de creșterea prețurilor, atât la mâncare, cât și la impozit. Iată ce spune despre aceste majorări, greu de dus, de românii cu venituri mici, dar și de pensionari:
„Prețurile la mâncare aproape că s-au dublat, în condițiile în care au stricat gustul și au scăzut gramajul. Nu știu ce tot pun ăștia în mâncare, dar nu mai are niciun gust, nu te mai saturi, mănânci și parcă tot flămând ești toată ziua.
De aceea mulți se îngrașă și au probleme cu greutatea, din cauza alimentelor care nici nu mai știi din ce sunt făcute. Mai bine mănânci puțin și mai scump, probabil acele alimente sunt mai atent preparate, nu au atâția conservanți și grăsimi. Eu, de pildă, dacă dimineața mănânc un ou fiert și brânză de țară, păi, până seara, sunt sătulă și nu-mi mai trebuie nimic, mâncarea de la țară este și sănătoasă și sățioasă”.
Ce meniu are, la 68 de ani, pentru o talie de invidiat: „Mănânc foarte simplu!”
Artista Natalia Guberna arată impecabil, păstrându-și și acum cochetăria de la debutul muzical. Ne-a dezvăluit dieta ei:
„Mănânc foarte simplu, nu fac combinații mari, nu-mi place să stau ore în șir, în bucătărie, nici nu pun multe mirodenii, îmi place să simt gustul natural al legumelor. Nu mai am silueta de la vârsta de 20 de ani, dar mă mențin.
Eu am însă și un program de viață foarte organizat, nu sunt haotică. Am orele mele de citit, de gătit, de somn, întâlnirile cu prietenii. În plus, dacă-mi vine o idee și dacă îmi propun să fac un anume lucru, nu mă scoate nimeni din ritm, nu mă las până nu duc la bun sfârșit”.
Micile trucuri de frumusețe ale Nataliei Guberna
Natalia Guberna are însă și un ten de invidiat. Care sunt micile ei trucuri, care o ajută să țină timpul în loc? Iată explicația artistei:
„Nu am un mare secret, cred că este ereditar, semăn cu mama, dar trebuie să vă spun că niciodată nu mă spăl cu săpun, pe față, decât cu apă rece, mai ales când vin de afară. Iar cu fond de ten îmi dau numai când merg la evenimente.
În plus, am un ten normal, care nu necesită vreo cremă anume. Beau mereu apă, am pe masă o cană plină, din care sorb, nu neapărat că mi-e sete, ci pentru hidratare. Și mănânc cam orice, chiar și sărmăluțe, fripturică”.
Cât a plătit la impozitul pe casă, în 2026: „Dublu, față de anul trecut!”
Natalia Guberna a achitat deja impozitul pe casă. Ne-a spus și care este suma plătită la ghișeu, comparativ cu anul trecut:
„Am plătit cam 500 de lei, în 2026, pentru un apartament cu două camere, în București, deci, dublu, față de anul trecut. Am strâns bani din timp, ca să nu doară atât de mult la buzunar. Și eu sunt pensionară, n-am o pensie mare, deși am și muncit, mereu, cu carte de muncă, în paralel cu muzica”, ne-a mai spus Natalia Guberna, exclusiv pentru Click!
De ce era favorita Elenei Ceaușescu: „Nu deranjam pe nimeni!”
Natalia Guberna ne-a povestit și despre vremurile când era numită „Păpușa muzicii ușoare românești”, despre anii în care filma pentru programul de divertisment din TVR, în comunism:
„Cea care avea putere de decizie să apari pe micul ecran era Elena Ceaușescu. Dacă nu te plăcea, dispăreai din TVR. Eu dădeam bine pe ecran, eram telegenică. Cred că Elenei Ceaușescu i-au plăcut simplitatea și modestia mea, eram și tare frumușică, plus că aveam o voce bună. La urma-urmei, nu deranjam pe nimeni!”, mai susține artista, exclusiv pentru Click!