Degringoladă totală! Nu s-a aflat nici acum cine a pus grenada la poarta familiei Tonciu: „Așteptăm și noi!”
Familia Andreei Tonciu stă ca pe ghimpi! Nu au aflat nici acum cine a fost persoana care le-a agățat grenada de poarta casei, deși au trecut aproape două săptămâni de la incident.
În dimineața zilei de 29 mai, geniștii au luat cu asalt locuința părinților Andreei Tonciu, din sectorul 3 al Capitalei, după ce a fost găsită o grenadă la poarta acestora.
Explozibilul a fost agățat de clanța porții și a fost găsit, inițial, de Lorena, sora Andreei, care la acel moment era plecată în Republica Dominicană. Lorena a luat obiectul pe care l-a considerat o jucărie și l-a aruncat în stradă, acesta fiind descoperit mai apoi de o persoană care își ducea copilul la școală.
Potrivit cercetărilor ulterioare efectuate de Poliție, grenada nu conținea explozibil, dar tatăl Andreei Tonciu este de părere că există ceva suspect în acest caz. Bărbatul a dezvăluit că, înainte ca grenada să fie agățată de poartă, o mașină a tot dat târcoale casei lor timp de o jumătate de oră.
Mama Andreei Tonciu: „Nu ne-au dat răspunsul de la Poliție nici acum”
La aproape două săptămâni de la incident, familia Andreei Tonciu așteaptă încă să afle la Poliție cine a fost persoana care a agățat grenada de clanța porții. Răspunsul organelor de ordine întârzie, deși mama Andreei Tonciu a dezvăluit, pentru Click!, că familia a montat camere de luat vederi în curte și la poarta casei, filmările aflându-se în acest moment la Poliție.
„Nici acum nu ne-au dat răspunsul de la Poliție! Așteptăm și noi să aflăm. Tind să cred ca a făcut cineva o glumă proastă”, a declarat Maria Tonciu, mama Andreei, pentru Click!
Andreea a sărbătorit-o cu fast pe fiica ei, Rebecca! Micuța a împlinit 8 ani
Andreea Tonciu s-a întors din Dominicană, iar în week-end a serbat-o cu mare fast pe fiica ei, Rebecca. Micuța a împlinit 8 ani și este deja o domnișorică în toată regula.
Andreea a organizat o petrecere de fițe pentru fiica ei, în aer liber, iar Rebeca s-a distrat din plin alături de colegii ei. Momentul spectaculos al zilei l-a constituit aducerea tortului, care a avut mai multe etaje, ca la nuntă.
„Îți doresc să ai o viață plina de realizări, să fi fericită alături de noi și tot ce este mai frumos la tine să fie! LA MULȚI ANI SUFLETUL MEU, TE IUBESC ENORM", a fost mesajul, scris de Andreea pe pagina personală de Instagram cu ocazia zilei de naștere a fiicei sale, unde a postat și câteva imagini de la petrecere.
Andreea Tonciu recunoaște că atunci când vine vorba de fiica ei nu-i poate refuza nimic, Rebecca fiind răsfățata familiei.
„Face ce vrea din mine fiica mea. E foarte bine cu școala, nu seamănă cu mine, învață! Îi plac banii, îi cumpăr tot ce vrea. Nu e zi de la Dumnezeu să nu-i cumpăr ceva.
Aproape zilnic vrea să mănânce la restaurant, pentru că a învățat-o tăticul ei. Gătesc degeaba.(...) Mi-a și spus mama mea: ce să îi cumpăr fetei tale, nu-i mai cumpăr nimic, pentru că pe ea văd că nu o mai bucură absolut nimic, are de toate.
Mi se pare o problemă pentru că am răsfățat-o prea mult, dar dacă nu fac și plânge, mă gândesc ...Doamne, am greșit în fața ei, mă simt vinovată”, a declarat Andreea Tonciu, la PODCAST mișto By Bursucu'.