Despre ce au vorbit Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, când s-au întâlnit. „El mi-a spus același lucru ...”

27 iunie 2024 11:09   Vedete românești

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au fost văzuți recent împreună în oraș, stârnind astfel zvornurile unei posibile împăcări. Se pare, însă, că blondina susține că nu ar mai exista nicio șansă ca cei doi să fie văzuți împreună. De asemenea, a dezvăluit ce au vorbit la masă, când s-au întâlnit, și în ce relații au rămas.

După ce ambii s-au despărțit de partenerii lor, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au fost văzuți împreună în oraș, iar fanii au început rapid să speculeze o posibilă împăcare între cei doi foști soți. Despre ce au discutat cei doi în momentul în care s-au revăzut? Blondina a mărturisit că s-au văzut întâmplător, iar el a întrebat dacă poate lua un loc la aceeași masă cu ea.

„Știu că s-a despărțit de actuala lui parteneră, dar sunt 100% sigură că se vor împăca, pentru că se potrivesc, lucru pe care i l-am spus și lui. Nu l-am văzut de doi ani față în față, cred că doar în trecere. În schimb i-am văzut și eu aparițiile cu actuala parteneră și mi s-a părut că acești doi oameni se potrivesc perfect.

„Sunt convinsă că o iubește foarte mult ”

Noi ne-am întâlnit la restaurant întâmplător. Eu eram cu niște prieteni de-ai mei, el m-a salutat, eu l-am salutat. M-a întrebat: «Pot să iau un loc?», am luat cina împreună și fiecare a plecat liniștit și să zicem că am reluat cumva legătura noastră de prietenie. Însă, între mine și fostul meu soț nu cred că va mai putea fi pusă vreodată problema unei relații”, a declarat Bianca Drăgușanu, la Antena Stars.

Totodată, este convinsă că el și Ema Uta se vor împăca, lucru pe care i l-ar fi spus și lui, iar el, la rândul său, i-a făcut doar urări de bine: „Sunt convinsă că o iubește foarte mult pe actuala lui iubită, cu care sunt sigură că se va împăca, lucru pe care i l-am spus și eu lui. Pe de altă parte, el mi-a spus același lucru despre mine, că îmi dorește tot binele din lume. El crede că merit mai mult”, a mai spus Bianca Drăgușanu.

Mai multe