Diagnosticat cu cancer, Nick Rădoi și-a făcut testamentul! Cui îi va rămâne toată averea milionarului? Mădălina Apostol, sărită din schemă?! „E așa cum trebuie să fie…”

3 aprilie 2024 10:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nick Rădoi a fost diagnosticat cu cancer de colon, vara trecută. Milionarul, stabilit în SUA, se află acum în recuperare, însă a mărturisit că și-a făcut testamentul. Click! a aflat cine îi va moșteni averea de 30 de milioane de dolari. 

Milionarul Nick Rădoi (63 de ani) a fost diagnosticat cu cancer de colon, în vara anului trecut. Medicii din Mexic i-au descoperit atunci lui Rădoi o tumoră de 9 cm, chiar în timpul unei banale operații de apendicită. 

Au urmat alte patru operații complexe în America și ședințe lungi de chimioterapie. Nu mai puțin de șase luni a stat milionarul prin spitale, timp în care boala l-a slăbit cu nu mai puțin de 40 de kilograme. În prezent, Rădoi mai are de făcut o serie de ședințe de chimioterapie și spune că a învins cancerul. 

Nick Rădoi și-a făcut testamentul! Cine moștenește averea milionarului? „E făcut, e privat, e așa cum trebuie să fie”

Atunci când a  primit diagnosticul de cancer, Nick Rădoi spune că a văzut moartea cu ochii. În acel moment, viața i s-a schimbat la 180 de grade. Nick s-a aflat la limita dintre viață și moarte, ceea ce l-a făcut să conștientizeze că sănătatea este mai importantă decât toți banii din lume. 

Posesor al unei averi de 30 de milioane de dolari, milionarul a mărturisit că are testamentul deja făcut, însă acesta este unul privat, omul de afaceri nedorind să facă publice prea multe detalii în acest sens. 

„Testamentul meu e făcut, e privat, făcut așa cum trebuie să fie! Sunt foarte fericit să am casa plină de nepoţi. Îi iubesc ca pe ochii din cap şi, bineînţeles că tot ce am eu nu se pune problema să las altcuiva, decât lor”, a spus Nick Rădoi, pentru Click!, după ce a fost diagnosticat cu cancer. 

Omul de afaceri a lăsat să se înțeleagă că actuala iubită, Mădălina Apostol, care locuiește în prezent în casa milionarului Mexic, nu apare în testamentul său, unde se regăsesc doar copiii și nepoții. 

„Ar vrea ea să fie acolo..”, a adăugat milionarul. 

Nick Rădoi și-a făcut prima dată testamentul atunci când a avut coronavirus: „Am crezut că mor atunci!”

De altfel, Nick Rădoi dezvăluia că prima dată când s-a gândit să-și facă testamentul a fost în timpul pandemiei, atunci când a fost diagnosticat cu coronavirus. 

Când am aflat că am coronavirus nu mi-a venit să cred. Am avut niște stări foarte rele. În vreo două zile am vomitat continuu, nu am putut să respir. 

A fost atât de rău, încât am crezut că voi muri, am lăsat un mesaj de adio și mi-am făcut testamentul ,pentru că nu credeam că o să scap viu.

În acel mesaj video i-am spus fostei de existența altor bunuri, și cum și cui să le împartă, celor trei fiice ale noastre. I-am dat parolele și codurile de la conturi. Erau și alte lucruri de care ea nu știa că le am”, a mai dezvăluit Nick Rădoi, pentru Click!

Cine este Nick Rădoi? 

Milionarul Nick Rădoi (63 de ani) a trăit o viaţă desprinsă din filmele americane. Rădoi a devenit multimilionar în Statele Unite, după ce împreună cu părinţii şi fraţii săi a fost expulzat din România, în 1979. 

Vinovat, din punctul de vedere al autorităţilor, a fost tatăl lui Nick Rădoi, Nicolae, care devenise o ţintă a Securităţii şi care a fost închis la Timişoara pentru protestele sale împotriva regimului comunist.

Alături de alţi creştini baptişti, Nicolae Rădoi a făcut parte din Comitetului Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC). Imediat, autorităţile au declanşat represiunea grupului. 

Nicolae Rădoi a fost arestat alături de alţii şi a ajuns în închisoare, în vara anului 1978, în timp ce fiul său cel mare, Nick, a fost bătut crunt de Miliţie. În 1979, Nicolae Rădoi şi familia au ajuns la Roma de unde, după câteva luni, au reuşit să plece către Statele Unite.

Primii cinci ani petrecuți în America au fost cei mai grei pentru Nick Rădoi, care a pus bazele unei companii de transport, ce avea să îi aducă în conturi câteva zeci de milioane de euro. 

Milionarul a fost căsătorit timp de 29 de ani cu Cami și au împreună trei fete, care sunt căsătorite toate cu cetățeni români.

Nick Rădoi a divorţat de soția sa, Cami, la sfârşitul anului 2010. De atunci, milionarul nu s-a mai afișat decât cu românce, care sunt preferatele lui. 

În prezent, Nick Rădoi are o relație cu Mădălina Apostol, care s-a și mutat în Mexic cu tot cu fetița ei, la reședința milionarului român.

 „Întotdeauna în familia mea am ținut tradiția românească. Am 40 de ani de America și mâncărurile tradiționale nu au lipsit din casă de la mine. 

Copiii mei se simt ca și când s-au născut în România, nu în America, pentru că au trăit în jurul nostru cu mâncăruri tradiționale românești

Am trei fete și nu le-am lăsat să se căsătorească decât cu români. Și eu nu am umblat decât cu femei românce. Sunt un adevărat patriot!”, a mai spus milionarul, pentru Click!

Mai multe