Dieta de vară a Elisabetei Lipă! De ce nu a apelat niciodată marea campioană la intervenții estetice: „Vreau să îmbătrânesc frumos și natural”
Canicula instalată, de câteva zile, în Capitală le dă mari bătăi de cap și vedetelor. Marea canotoare Elisabeta Lipă vă oferă câteva sfaturi utile despre o dietă cât mai adecvată și o hidratare pe măsură, aceasta din urmă fiind esențială în perioada în care termometrele arată peste 30 de grade.
Elisabeta Lipă este una dintre sportivele de top ale României. În ciuda trecerii anilor, marea noastră sportivă a reușit să-și păstreze o siluetă de invidiat.
„Regula de bază: puțin și des! Hidratarea e esențială!” Câtă apă bem pe zi?
Iată ce dietă vă recomandă marea sportivă pe timpul caniculei:
„Trebuie să evitam să stăm la soare, să ne dam cu creme de protecție solară. Să ne hidratăm și sa bem apă dar nu foarte rece, de preferință la temperatura camerei. Pe caniculă bei cam două kilograme de apă pe puțin. Dar, pentru buna funcționare a organismului, hidratarea e vitală. Mai bine renunți la mâncare, decât la apă.
Ca și dietă, eu știu așa: să nu ai pauză nici mai mare de patru ore între mese. Să nu ai pauză mai mică de două ore între mese. Să mănânci alimentele care au compatibilitate cu corpul tău. Dacă amestecam cartofi cu pâine, cu grătar și cu ce mai poftim noi, cântarul se va răzbuna pe noi. Dar, o salată cu legume la grătar cu siguranță îți face bine. Dacă nu ronțăi toată ziua, iar nu ai cum sa te îngrași. Cu cât porțiile vor mai fi mai mici cu atât va fi mai bine pentru organism.
Pe caldură consumați salate foarte multe, fără sosuri, maioneze. Fructe, dar nu foarte multe pentru că au zahăr. Trebuie să fie un echilibru în tot ceea ce ne propunem să mâncăm zilnic. Regula de bază este: puțin și des”, a declarat Elisabeta Lipă, în exclusivitate pentru Click!
„Nu am nici o intervenție estetică”
Elisabeta Lipă este adepta intervențiilor estetice non-invazive. De bisturiu nici să nu audă!
„Tenul trebuie tratat tot timpul, nu doar când e frig sau cald afară. Eu mă bucur că am reușit să am grijă de tenul meu, pentru că am făcut sport pe ger, pe soare și pe ploaie.
Nu am apelat și nu voi apela niciodată la intervenții estetice pentru că îmi place să îmbătrânesc natural, frumos. A mai îmi fac un tratament facial de două ori pe săptămână sau folosesc cremele corecte. Dar, atât!”, ne-a mai spus fosta mare sportivă.