Domnitorul Moldovei care și-a făcut amanta Doamna Țării. Femeia, cu 40 de ani mai tânără

16 septembrie 2024 8:19   Vedete românești

Petru al VI-lea Șchiopul, domnitor al Moldovei din familia Drăculeștilor, a intrat în istoria Principatului nu doar prin numeroasele sale domnii, ci și prin relația sa tumultuoasă cu o tânără femeie, Irina, cu 40 de ani mai tânără decât el. Născut în 1534 și urcat pe tron pentru prima dată la 40 de ani, Petru avea o reputație de conducător care a știut să mențină stabilitatea țării în vremuri tulburi. Cu toate acestea, slăbiciunea sa pentru femeile tinere și frumoase a rămas mai degrabă detaliul ce a marcat posteritatea.

Ascensiunea Irinei la statutul de Doamnă a Țării

În timp ce Petru Șchiopul avea o soție, Doamna Maria, alături de care crescuse trei copii, el s-a amorezat de Irina, o tânără modestă, fără origine boierească, care ar fi fost doică la curte. Irina era cu aproape 40 de ani mai tânără decât Petru și a devenit rapid obiectul afecțiunii acestuia. În ciuda faptului că soția lui Petru trăia încă, Irina i-a dăruit un fiu, Ștefan. Se presupune că această relație extraconjugală și nașterea unui copil au grăbit sfârșitul Doamnei Maria, care a murit probabil de „inimă rea”.

Deși regulile vremii cereau ca domnitorii să se căsătorească doar cu femei de neam domnesc, Petru a dorit să-și oficializeze relația cu Irina. Aceasta a culminat cu o cununie secretă, oficiată chiar de mitropolitul Moldovei, Gheorghe Movilă, în ianuarie 1591. Ceremonia, deși ținută în ascuns, a fost valabilă din punct de vedere bisericesc. Petru și-a exprimat intenția de a recunoaște oficial fiul lor, Ștefan, deschizându-i astfel calea spre tronul Moldovei.

Decizia de a renunța la tron

După aproape 12 ani de domnie în patru perioade diferite, Petru Șchiopul a decis să renunțe la tron. Motivația oficială a fost presiunea constantă exercitată de Imperiul Otoman, dar adevărata cauză pare să fi fost dorința sa de a trăi liniștit alături de Irina și fiul lor. Cu toate acestea, planurile de pace au fost scurtate de o nouă pasiune. După ce au părăsit Moldova și s-au stabilit în Austria, Petru s-a îndrăgostit de Maria, o altă tânără venită cu ei din Moldova, ceea ce i-a adus sfârșitul Irinei la doar 25 de ani.

După moartea Irinei în 1592, Petru a trăit încă doi ani, până în 1594, murind la venerabila vârstă de 60 de ani. 

Mai multe