Emilia Ghinescu, despre cea mai mare dramă din viața ei. Artista a primit un diagnostic cumplit: „Doctorii mi-au spus că am...”
Emilia Ghinescu se numără printre cele mai apreciate cântărețe de muzică folclorică din România. Deși are o carieră impresionantă în industria muzicală, viața ei nu a fost doar lapte și miere. În urmă cu ceva timp, artista dezvăluia că a trecut printr-o etapă îngrozitoare.
Emilia Ghinescu: „Doctorii mi-au spus că am cancer la rinichi”
Emilia Ghinescu a vorbit despre una dintre cele mai mari drame din viața sa. A primit un diagnostic cumplit, însă la final acesta s-a dovedit a fi doar o eroare. Ulterior i s-a spus că nu mai poate face copii, lucru care a șocat-o din nou. Chiar și așa, artistei i s-a îndeplinit visul de a avea 3 copii, iar viața ei a intrat pe făgașul normal.
„Doctorii mi-au spus că am cancer la rinichi. Știam că am probleme. Un doctor neurochirurg s-a gândit că nu am cum să am așa ceva. M-au trimis la alt spital și au văzut că tumoarea aceea era de fapt rinichiul întors. M-au operat de urgență, mi-au băgat o sondă, recuperarea a fost foarte grea. Mi-a spus să nu mă mai gândesc că voi mai putea face vreodată copii, pentru că e foarte periculos cu problema pe care o am eu la rinichi.
Eu oricum nu îmi mai doream copii, dar i-am mulțumit lui Dumnezeu că am scăpat de dureri. Totuși, am mai adus pe lume o fetiță, am avut mare grijă de mine. Mă rog la Dumnezeu să fiu sănătoasă și să nu am probleme”, a dezvăluit Emilia Ghinescu, potrivit Wowbiz.
Adevărul despre relația cu Nicu Paleru
Despre Emilia Ghinescu s-a zvonit, la un moment dat, că ar trăi o poveste de dragoste alături de Nicu Paleru. Ulterior, interpreta de muzică populară a ieșit în fața publicului pentru a face lumină în privința acestui subiect controversat și a mărturisit că între ea și cântărețul de muzică de petrecere, nu a existat nicio idilă.
„Nicu Paleru a fost îndrăgostit de mine, a recunoscut și el, dar era o dragoste de copii. Nicu este un om atât de bun, atât de blând și atât de sincer, mai rar întâlnești un om așa. O spun cu mâna pe inimă. În momentul în care s-a îndrăgostit de mine, eu eram într-o relație cu fostul meu soț.Nu aș fi putut să mă uit la el, îl vedeam doar pe bărbatul cu care m-am căsătorit.
Nicu a înțeles lucrul acesta. Amândoi ne-am despărțit în același timp, dar tot nu am reușit să formăm ceva.(…) Oamenii ne iubesc împreună, noi suntem un tot. Este foarte frumoasă completarea asta pe care o avem pe scenă. Nu prea mai ținem legătura, nu prea răspunde la telefon, eu mai mult am vorbit cu soțiile lui. Soțiile lui Nicu m-au iubit mai mult decât mă iubește el. Dovada faptului că nu am avut nimic, că altfel ar fi fost geloase”, a mărturisit artista la Online Story.