Fiica lui Adrian Enache, primele poze cu burtica de graviduță! Ce nume va purta fetița?

28 august 2023 12:21   Vedete românești

Diana Enache, frumoasa fiică a lui Adrian Enache, și-a afișat burtica de graviduță și a dat o petrecere în cinstea bebelușei Maria, care va veni pe lume luna viitoare.

Diana Enache (26 de ani) este însărcinată în luna a opta și așteaptă cu mare nerăbdare să își strângă bebelușa la piept.

Fiica lui Adrian Enache și iubitul ei, Ionuț Vîntu, au organizat o petrecere specială înainte de venirea pe lumea a bebelușei lor. Artista și-a pictat burtica proeminentă de graviduță și s-a fotografiat în brațele iubitului ei.

Petrecerea a fost organizată în cele mai mici detalii și a avut tematică roz, pentru că fiica lui Adrian Enache va fi mamă de fetiță. Diana a postat mândră pozele la InstaStory.

Cum se va numi bebelușa? Adrian Enache s-a dat de gol!

Fiica lui Adrian Enache și partenerul ei au ales deja unul dintre cele două nume pe care le va purta fiica lor.

Cred că Maria pentru că este un nume extrem de frumos și sfânt, care este cântat în multe melodii. Să vedem la al doilea ce nume au în plan, dar Maria știu sigur”, a dezvăluit, recent, artistul pentru Antena Stars.

Diana Enache a anunțat sexul bebelușului chiar de ziua tatălui ei. Adrian Enache a împlinit pe 12 iunie 57 de ani.

Pentru că astăzi este ziua ta, eu zic că vei primi cel mai frumos cadou de până acum, eu așa zic.

Dumnezeu lucrează prin situații și prin oameni și, după cum vezi, am ales amândoi culoarea roz, fără să vorbim, deci asta ce înseamnă?”, a spus Diana, invitată la podcastul tatălui său.

Cine este iubitul Dianei?

Diana Enache și Ionuț Vîntu, fiul controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, sunt împreună de mai bine de 4 ani.

Iubitul Dianei Enache, Ionuț Vîntu s-a ocupat în trecut de o serie de afaceri, de la restaurante, la portaluri web sau clinici medicale. Fiul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu și-a încercat norocul și în domeniul monedelor virtuale. Tânărul a construit o platformă media și făcut investiții în criptomonede.

Tatăl său, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a fost condamnat în 2017 la 11 ani de închisoare, fiind acuzat în dosarul FNI, dar și intr-un alt dosar ce privea falimentarea companiei Petromservice. Sorin Ovidiu Vîntu a fost, însă, elibertat condiționat în urmă cu doi ani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe