Fiul Alinei Radi îi calcă pe urme mamei sale! Uite cât de frumos cântă puștiul
„Așchia nu sare departe de trunchi!” este o vorbă din popor care i se potrivește perfect lui Dario (9 ani), fiul Alinei Radi (34 de ani), fosta concurentă din ultimul sezon de la Survivor România. Puștiul se pare că îi moștenește talentul mamei sale, din punct de vedere profesional.
Mândră din care afară, artista de muzică de petrecere, a filmat momentul când micuțul său a luat microfonul în mână să cânte, iar noi am intrat în posesia filmarii. Ba mai mult, contactată de Click!, șatena ne-a dezvăluit că a rămas surprinsă de talentul nedescoperit pe care fiul său îl avea și ea nu știa.
„Mi-am luat o boxă de karaoke, acum câțiva ani, ca să repet eu cover-uri și la un momendat derula o piesă pe care Andra o cântă cu cei de la 3SudEst. Atunci el a luat microfonul în mână și a început să cânte. În acele clipe nu mi-a venit să cred ce voce are, a fost un șoc pentru mine. Nu îmi venea să cred ce corect cântă și cât de corect atinge anumite note muzicale.
Chiar dacă este talentat și este băiatul meu, sincer, nu vreau să urmeze o carieră în industria muzicală. Cred că este cel mai bine pentru el. Este foarte greu să ajungi undeva în acest domeniu, să visezi că ești sus…și când te trezești la realitate dai de tot felul de persoane care îți pun tot felul de piedici. Lui Dario îi place foarte mult fotbalul și este dedicat în totalitate pentru acest sport”, a declarat Alina Radi, în exclusivitate pentru Click!
Click! spune
Alina Radi (34 de ani) este o artistă de muzică de petrecere din Timișoara! În 2015, cântăreața a devenit mama unui băiețel, Dario. Bărbatul cu care a ales să facă acest copil a fost nimeni altul decât soțul celei mai bune prietene ale sale. Idila lor amoroasă nu a rezistat prea mult, deoarece acesta s-a reîntors în brațele fostei soții.