Fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel, nostalgic după clipele petrecute alături de celebrul sau tată: „Țin minte că...”
Timpul trece, dar rănile din sufletul și amintirile celor doi copii, pe care i-a avut Alexandru Arșinel, nu se pot vindeca și uita. Mai ales că marele actor al Teatrului Constantin Tănase trebuia să împlinească astăzi 85 de ani. Contactat de Click!, fiul cel mic al regretatului artist, Cristian Arșinel ne-a mărturisit ce frumoasă era această zi, de 4 iunie, până acum doi ani.
„Țin minte că de ziua de naștere a tatălui meu mereu ne strângeam acasă la părinți. Veneam și eu și fratele meu cu familia, nepoții lui, iar mama și tatăl meu permanent ne așteptau cu prăjituri, tort și șampanie. Era tare frumos, iar ca și cadouri tata ne făcea el cadouri nouă, nu noi lui”, a declarat Cristian Arșinel, pentru Click!
Iubire necondiționată
Cristian Arșinel, fiul regretatului mare actor, ne-a mai spus și câtă grijă are de sufletul tatălui său care acum este în Cer:
„Pentru tata dăm în fiecare zi de pomană. Și ieri am dat de pomană și astăzi, nu neapărat mergem la Biserică permanent să facem asta, ci dăm de pomană la un om sărac pe care îl întâlnim pe stradă, și simțim noi că este nevoia să îi dăm ceva. Astăzi trebuia să fie ziua lui tata, trebuia să împlinească 85 de ani, dar din păcate nu mai este printre noi.”
Click! spune
Alexandru Arșinel s-a stins din viață pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani. Actorul are doi fii, Bogdan și Cristian, niciunul însă nu i-a urmat cariera. În schimb, cei doi au fost atrași de lumea antreprenoriatului și și-au dezvoltat propriile afaceri. Bogdan Arșinel, fiul cel mare al regretatului actor, s-a născut în 1970. Este de profesie inginer constructor și a făcut avere de pe urma chiriilor.