Florin Salam, primele declarații după ce s-a zvonit că Roxana Dobre l-ar fi părăsit. Manelistul a rupt tăcerea: „E cam greu”

30 iulie 2024 16:51   Vedete românești

Florin Salam a luat foc după ce au apărut mai multe speculații, conform cărora Roxana Dobre, soția acestuia și-ar fi luat copiii și l-ar fi părăsit. Cântărețul a ieșit în spațiul public și a explicat ce se întâmplă, de fapt în căsnicia sa. 

Florin Salam: „Lăsați-ne în pace”

În ultima vreme, Florin Salam a fost ținta mai multor subiecte de bârfă și scandaluri apăruțe în spațiul public. Manelistul a avut mai multe conflicte, respectiv cu Bogdan de la Ploiești, Leo de la Kuweit, ba chiar și cu Tzancă Uraganu, căruia îi este naș. Cu toate acestea, ceea ce i-a uimit cu adevărat pe fanii cântărețului a fost zvonul că soția sa, Roxana Dobre ar fi încheiat relația cu acesta și ar fi părăsit domiciliul conjugal împreună cu copiii.

După ce acest subiect a făcut înconjurul internetului, Florin Salam a izbucnit și a demontat toate speculațiile. „Regele manelelor” a făcut mai multe dezvăluiri într-un live pe TikTok și a ținut să facă lumină în ceea ce privește relația cu soția sa. Pentru a le arăta tuturor că nu s-a despărțit de Roxana Dobre, acesta s-a filmat în mașină alături de partenera sa și cele două fiice pe care le au împreună. Mai mult, el a recunoscut că deși mai au certuri câteodată, nu se pune problema de un divorț.

Florin Salam: „Nu ne mai despărțiți, lăsați-ne în pace! După ce că am eu atâta lume pe cap, trebuie să mă ocup bine de oameni. Stați liniștiti. Voi mă supărați, iar mă faceți să înjur. Mergem și noi la un restaurant frumos, mâncăm”

Dobre: „Totul e ok. Vă mulțumim că stați cu grija noastră”

Florin Salam: „Ne mai ciondănim și noi acolo, în fiecare zi. Există zi să nu ne ciondănim? Cu copiii, gălăgie. Așa e când ai copii mulți. Te mai cerți. Ăla face gălăgie, ăla dărâmă o sticlă, ăla dărâmă un pahar. Noi vă iubim. Nu ne mai certăm cu voi, că n-are rost. Și eu și Roxana mea vă iubim. (…) Nu ne mai separați voi, că e cam greu.(…) N-au voie copiii să mai meargă pe la bunici, că ne-am despărțit”, au spus cei doi într-un live pe TikTok.

Mai multe