Florin Salam, gest emoționant de Ziua Romilor. Ce a făcut pentru o bătrână care a venit lângă scena lui

8 aprilie 2024 14:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Florin Salam (44 de ani) a fost protagonistul unui moment emoționant de Ziua Romilor! Artistul a fost filmat în timp ce s-a dat jos de pe scenă în timpul unui concert, a îngenuncheat în fața unei bătrâne și i-a cântat. Femeia a izbucnit în lacrimi.

În fiecare an, pe data de 8 aprilie, este sărbătorită Ziua Romilor. Ei bine, duminică, cu această ocazie, romii din Capitală au petrecut la un concert organizat special de ziua lor, iar cel care a făcut atmosferă și care nu putea să lipsească a fost chiar „regele manelelor”, Florin Salam. Pe lângă faptul că artistul le-a oferit celor din public un spectacol de zile mari, a creat și un moment special.

Florin Salam a făcut un gest neașteptat, care a emoționat pe toată lumea, chiar în timpul concertului. În timp ce cânta o piesă despre „mamă”, cântărețul a coborât de pe scenă, a îngenuncheat în fața unei bătrâne care se apropiase de el și i-a făcut o dedicație. Femeii nu i-a venit să creadă și a izbucnit în lacrimi. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

Florin Salam i-a cântat unei bătrâne la un concert de Ziua Romilor

Cel mai probabil, bătrâna a ales să stea lângă el în timp ce a cântat melodia dedicată mamelor, amintindu-și de persoanele pe care le iubește și de familia ei. După ce întreg momentul a fost filmat, iar videoclipul a ajuns viral, internauții au privit cu admirație gestul cântărețului de manele. În plus, la final, i-a oferit și un „cadou”. El a scos din buzunarul de la piept al sacoului mai multe bancnote de 100 de lei pe care i le-a oferit bătrânei.

Florin Salam este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de manele din țara noastră. Deși artistul a avut probleme cu legea în ultima perioadă, a ales să fie prezent la evenimentul organizat special de Ziua Romilor. Așa cum și-a obișnuit deja fanii, el a venit însoțit de toată trupa și a făcut un show de zile mari.

Mai multe