Imagini demult uitate cu Naomi, prima persoană transgender din România. Cum arăta înainte de a deveni femeie. FOTO
În urmă cu doar câteva zile, Naomi Moldovan, prima persoană transgender din țara noastră, a pierdut lupta cu viața, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 47 de ani. Naomi și-a dat ultima suflare pe un pat de spital din Germania, în urma unor probleme de sănătate. A fost una dintre cele mai controversate persoane din România, însă mulți au uitat cum arăta în perioada în care era bărbat.
Vineri, 19 aprilie 2024, după ce a suferit un AVC și vreme de o săptămână a fost în comă, Florin Moldovan - în timp, devenit cunoscut în showbiz sub de numirea de Naomi, și-a pierdut viața. Memoria ei rămâne însă vie în inimile celor care i-au apreciat curajul de a deveni femeie, lucru pe care și l-a dorit dintotdeauna.
Cum arăta Naomi înainte de a deveni femeie
Trecutul lui Naomi nu a fost unul blând, dimpotrivă. După primele 3 zile de la naștere, aceasta a fost abandonată pe marginea unui șanț. Ulterior, a ajuns pe mâinile asistenților din orfelinat și vreme de 15 ani a trăit în grija statului.
A iubit muzica - pasiune care a și consacrat-o, de altfel, așadar a plecat din Luduș în Târgu Mureș. După ce a făcut primi pași în muzică, a fost îndrumată de Mircea Zara și Loredana Groza să activeze pe scenă purtând numele Naomi.
Ulterior, și-a recunoscut orientarea sexuală, fiind astfel prima persoană transgender din România. În ciuda criticilor și umilințelor cu care s-a confruntat, s-a bucurat de susținerea comunității LBTQIA+.
În ciuda greutăților, nu a renunțat la muzică și la dorința sa de a deveni o femeie, așadar în anul 2014 a ajuns în finala Eurovision România, cu piesa „Dacă tu iubești”.
A părăsit România din cauza orientării sexuale
Viața persoanelor cu altă orientare sexuală nu a fost deloc una ușoară, ele trebuind să țină piept multor umilințe și critici. Naomi a simțit pe propria piele acest lucru, când în urmă cu 10 ani a decis să părăsească România.
S-a mutat în Germania, din cauza faptului că orientarea sa sexuală i-a adus doar batjocură și umilință din partea oamenilor. Și-a creat peste hotare o altă viață, pe care și-a trăit-o până la ultima suflare alături de iubitul ei.