Imaginile cu Florin Piersic dărâmat de durere! Marele actor a izbucnit în lacrimi la înmormântare

28 ianuarie 2022 10:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

Florin Piersic a suferit enorm chiar de ziua lui, aniversare pe care a petrecut-o la cimitir, după ce și-a condus prietenul pe ultimul drum. Cântărețul Ovidiu Purdea Someș a povestit durerea și suferința prin care a trecut marele actor chiar de ziua lui, după ce prietenul lui Eugen Albu a încetat din viață.

Coincidența face că prietenul bun al lui Florin Piersic a fost înmormântat chiar de ziua lui, pe 27 ianuarie, când a împlinit 86 de ani. Reacția actorului după moartea lui Eugen Albu este emoționantă, mai ales că a făcut o mărturisire cu lacrimi în ochi despre dispariția prietenului său. 

„Florin m-a prins de braț și mi-a spus: ‘Nu pot să cred că Eugen nu mai este! Tot ce se va întâmpla pe pământ, oricât va evolua lumea, va crește sau va coborî, lumea fără Eugen Albu, fără prietenul nostru, nu va mai fi la fel.

Iartă-ne, Eugen, dragă! Noi suntem mai muritori decât tine!”, este ceea ce Florin Piersic a spus despre momentul în care Eugen Albu a fost îngropat, spune Ovidiu Purdea Someș.

Cel mai lacrimogen lucru pe care Florin Piersic l-a spus, dărâmat de durere, despre bunul său amic, cel pe care îl regretă până la sfârșitul zilelor.

„M-a luat de braț, am coborât împreună scările și mi-a mai zis: Astăzi, ziua mea, i-o dăruiesc lui Eugen Albu. Am să mă retrag undeva în singurătate, am să mă rog pentru el, mă rog pentru voi, mă odihnesc și apoi va veni o altă zi”, a povestit Ovidiu Purdea Someș la Antena 3.

Florin Piersic, în doliu și suferință după moartea lui Eugen Albu

Pe celebrul actor l-a legat o mare prietenie cu epigramistul Eugen Albu, născut în județul Alba. Acesta a studiat în Cluj Napoca Filologie, după care a fost președintele cenaclului Satiricon al epigramiștilor din Cluj.

De altfel, omul de cultură a fost și membru fondator al Uniunii Epigramiștilor din România, a publicat 14 cărți, iar lucrările sale au apărut în peste 60 de analogii de epigramă publicate în România, plus alte țări.

„Pe Eugen Albu epigramistul, de care mă leagă o veche prietenie… în proză, îl consider un fotograf al sufletului omenesc, precis, sagace, neîndurător, lăsând loc de speranță dictonului Ridendo castigat mores (Prin râs se corectează lucrurile)”, a declarat Florin Piersic potrivit cluj24.ro.

Mai multe