Incredibil! Ce impresie le-a făcut Cabral socrilor săi, la prima întâlnire. Nu l-au plăcut deloc: „Și-au făcut cruce”

9 mai 2023 18:26   Vedete românești

Cabral Ibacka a făcut dezvăluiri despre prima întâlnire cu socrii săi. Faimosul prezentator de la Pro TV a precizat că aceștia nu prea l-au plăcut atunci când l-au întâlnit, dar lucrurile s-au schimbat între timp.

Unul dintre cei mai simpatici prezentatori TV de la noi, Cabral Ibacka, a mărturisit, de curând, ce s-a întâmplat când i-a cunoscut pe părinții soției sale, Andreea Ibacka. 

Cabral povestește că la prima întâlnire cu socrii săi, lucrurile nu au mers așa cum se aștepta. Vedeta TV crede că, atunci când l-au văzut prima dată „și-au făcut cruce cu limba”. Dar, acum, după 14 ani de relație, lucrurile au evoluat în bine.

Cabral a aștepta-o pe Andreea șase luni până să meargă la prima întâlnire

Acum, soacra lui nu-l mai displace. „Și-au făcut cruce cu limba și au sperat că știe ea ce face. Acum, că sunt preferatul socrului și că nici soacra nu m-ar ucide în somn… se pare că a știut colega de rate ce să aleagă… Dragoste. La prima vedere. Clar”, a spus el, conform Viva.

Mai mult, Cabral a mai spus și că Andreea nu a dat curs avansurilor sale din prima. Abia după șase luni a vrut să iasă la o cafea alături de acesta.

„După șase luni de vedere, că acritura nu voia să iasă în oraș cu mine. Până la urmă, a ieșit la o cafea.

Și șarmul meu incredibil, prezența mea enigmatică, tenul meu luminos… toate acestea au făcut-o să nu-și mai dorească să plece. 14 ani. Sau cam așa ceva… ”, a spus Cabral.

De ce nu i-a gătit Andreea Ibacka lui Cabral, la începutul relației

Cabral și Andreea Ibacka s-au căsătorit în 2011, după trei ani de relație. La început, cei doi soți se întâlneau în apartamentul „de burlac” al prezentatorului TV, care, după cum îl descrie actrița, era mobilat pe măsura lui, iar bucătăria era lipsită de ustensile.

„Când am ajuns pentru primele dăți la el acasă, îți dai seama apartament de burlac, amenajat să vină să doarmă doar așa din când în când, nu avea nimic la bucătărie.

Adică bucătăria era de decor și, mai mult decât atât, pentru că el întotdeauna a suferit de faptul că nu își găsește nici haine, nici pantofi, nici chiar mobilier pe măsura lui, își făcuse pe comandă o bucătărie, chiar îmi aduc aminte, la care el să nu se mai aplece foarte mult la chiuvetă, și așa că blatul de la bucătărie îmi venea undeva sub bărbie aproape.

Deci să gătesc acolo? Doar să mă chinui și să toc mic-mic vreo omletă sau ceva. Dar găteam. A fost o perioadă demo în care mergeam pe tocuri prin casă, mă trezeam înaintea lui să mă machiez. Chestii din astea crazy de tineret, acum cine mai are timp de așa ceva? În perioada aceea îi și găteam”, a povestit Andreea, potrivit ego.ro.

Mai multe