Iohannis a zburat iar cu avionul de lux preferat! Imaginile cu aeronava sunt deja virale

17 aprilie 2023 17:24   Vedete românești

Preşedintele Klaus Iohannis a plecat ieri dimineaţă în turneul de vizite oficiale din America de Sud. Deplasarea a făcut-o cu aceaaşi aeronavă de lux închiriată şi pentru turneul asiatic, de la începutul primăverii, de care pare că s-a îndrăgostit.

Conform celor de la Boarding Pass, un site specializat în ştiri din aviaţie, şeful statului a închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet chiar acelaşi avion cu pat matrimonial, sufragerie şi birou cu care a făcut şi deplasarea din martie, din Japonia. Decolarea a avut loc ieri dimineaţă, la ora 10.15, de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, din Constanţa.

”Avionul e acelaşi cu care delegaţia oficială a călătorit în martie 2023 din România în vizitele oficiale din Japonia şi Singapore, fiind vorba despre un Boeing 737-900ER în configuraţie BBJ”, au scris cei de la Boarding Pass. Tot ei spun că ”autonomia acestui avion este insuficientă pentru un zbor fără escală operat din Constanţa până în Brazilia.

Aşadar, cel mai probabil, zborul va fi efectuat cu o oprire pentru realimentare în Spania (Insulele Canare) sau o ţară din nord-vestul Africii”.

Aeronava poate transporta 19 persoane şi are tot luxul pe care şi-l poate imagina cineva. Practic, avionul e amenajat ca un aparatament de lux. Are un living în care sunt patru fotolii din piele vişinie, o măsuţă pentru cafea şi un LCD.

În altă zonă, sunt două banchete din piele albastră, foarte elegante. De asemenea, are şi un pat matrimonial. În luna martie, Administraţia Prezidenţială a explicat pentru news.ro că e nevoie să fie închiriată o astfel de aeronavă pentru călătoriile preşedintelui deoarece „lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”!

Conform programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis face vizite oficiale în Brazilia, Chile şi Argentina, în perioada 18-26 aprilie. Vizita în Brazilia e prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, iar cea în Argentina este prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani.

Mai multe