Irina Columbeanu s-a apucat de influencereală! Arată exact ca mama ei, Monica Columbeanu!

4 iulie 2024 17:33   Vedete românești

Irina Columbeanu a reușit să surprindă pe toată lumea cu recenta ei vizită în România. Deși a locuit o perioadă îndelungată în străinătate alături de mama sa, Monica Gabor, Irina a rămas în inimile românilor, fiind apreciată pentru educația impecabilă primită de la părinții ei. Această apreciere continuă să o însoțească și în prezent, Irina fiind văzută ca un model de urmat pentru tinerii din România. Recent, tânăra în vârstă de 17 ani s-a apucat chiar și de influencereală.

Irina Columbeanu s-a apucat de influencereală!

Irina locuiește de 6 ani în Statele Unite, alături de Monica Gabor și Mr. Pink. La revenirea în țară, Irina s-a reunit cu tatăl ei, Irinel, mătușa ei, Ramona Gabor, și cu restul familiei, creând momente speciale alături de cei dragi. Această reuniune a adus multă bucurie în sufletul Irinei, care se declară mai fericită ca niciodată. În timpul vizitei în România, Irinuca, în vârstă de 17 ani, a stat puțin în București, după care a călătorit la Cluj, a ajuns chiar și la Iași, dar și la Bacău, acolo unde le-a văzut pe rudele mamei sale. De altfel, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor a mers recent și la o mănăstire alături de mătușile ei, Ramona și Alina Gabor. Irina pare că se bucură de timpul petrecut în țară, publicând mai multe fotografii pe rețelele de socializare, care au fost apreciate și comentate chiar și de prietenii ei din America.

Recent, tânăra a decis să se apuce de influencereală! Frumoasa fata a postat două clipuri pe TikTok în care își prezintă outfit-urile și fredonează niște cântece cunoscute. Pe TikTok, a mărturisit că Sade este una dintre cântărețele sale favorite, ascultând piesa "Like a Tattoo", una dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei. Într-unul dintre clipuri fata ține în mână și un buchet mare de flori. Din clipuri se vede cât de mult îi seamănă Irina mamei sale pentru că i-a moștenit frumusețea total.

Mai multe