#Exclusiv Click!

Jean Paler, internat de trei luni în spital! Uite ce se întâmplă cu actorul: „Nu plec curând!”

15 octombrie 2023 11:07   Vedete românești

Jean Paler (70 de ani), unul dintre cei mai simpatici comedianți din România, trece prin momente de cumpănă! După criza cardiacă, pe care a făcut-o vara aceasta, pe Litoral, pe scenă, artistul a ajuns să stea internat doar prin spitale în speranța că într-o zi o să revină pe scenă și o să le aducă, din nou, zâmetul pe buze persoanelor care vin la spectacole.

Problemele de sănătate nu vor să îi dea pace lui Jean Paler de mai bine de zece ani! După un preinfarct suferit în 2012 în care medicii au fost nevoiți să îi monteze trei stenturi să îl salveze viața lui Jean Paler a fost agățată, de multe ori, de un fir de ață. Însă, chiar și așa simpaticul Jenică nu a renunțat să lupte și să meargă la spectacole, astfel că în această vara, pe scenă, inima i-a jucat din nou feste.

„Eu acum sunt în spital, trag de mine cât pot acum. În momentul de față sunt la Spitalul Fundeni, internat. De mai multe zile sunt aici și cred că o să mai stau o perioadă. Nu plec curând! De pe 13 august stau prin spitale, este al cincilea spital unde sunt internat. Am probleme mari de sănătate, am probleme cardiace gradul IV, situația nu este atât de bună pe cât mi-aș dori din punct de vedere medical”, a declarat Jean Paler pentru Click!

Familia, alături de el

Dacă în trecut se plângea că nu îi ajung banii având în vedere că după 45 de ani are o pensie extrem de mică, de 1.500 de lei, acum simpaticul Jean Paler, ne-a dat de înțeles că banii nu reprezintă o prioritate pentru el:

„Cu banii mă descurc bine, nu sunt probleme. Am familia alături de mine care mă susține în tot ceea ce fac. Nu îmi este ușor deloc ceea ce fac, cred că mai stau vreo două/ trei săptămâni în spital din câte am înțeles. Doctorii mă țin sub atenta supraveghere”.

Click! spune

Născut la 17 decembrie 1952, în Brașov, Jean Paler este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti din România, cu o carieră de aproape 50 de ani. Artistul a absolvit Actoria la clasa prof. Dem Rădulescu, despre care povestește că se distra foarte mult la bancurile sale. De-a lungul carierei, a interpretat numeroase roluri, multe și de travestit, pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București.

Mai multe