#Exclusiv Click!

Jesica Zamfir, suferință fără margini. Câștigătoarea MasterChef, îngenuncheată de durere: „Mă simt umilită!”

7 noiembrie 2023 10:39   Vedete românești

Mereu cu zâmbetul pe buze și pusă pe glume, Jesica Zamfir (37 de ani), câștigătoarea concursului culinar din 2014, de la MasterChef, sezonul 4, ne-a mărturisit că fiul său cel mare, Sergiu (14 ani), nu este acceptat de două cadre didactice de la școală din cauza problemelor pe care le are cu auzul încă de mic.

„Sergiu a trecut acum în clasa a V-a și am tot stat cu el, în ultima perioadă, în clasă, să se adapteze. Îi este greu, dar ne descurcăm împreună. Îi este greu tare, profesori noi, colegi noi, dar cel mai greu în colectivul său este cu empatia din partea unor persoane. În prezent, am probleme cu două profesoare mai exigente pe care le are Sergiu, care nu au pic de înțelegere ca mamă de părinte. În ultima perioadă, a trebuit să stau efectiv în clasă, în bancă, cu el, doar să îl supraveghez, nu că ar avea el un comportament diferit, ci doar pentru că așa își dorește profesoara”, a declarat Jesica Zamfir, pentru Click!

Merge mai departe

Fosta câștigătoare de la MasterChef ne-a mai mărturisit și cât de afectată este sufletește de toată această situație, dar și cum nu își dorește să stea cu mâinile în sân atunci când vine vorba de fiul său:

„Când intru în clasă, la aceea oră, parcă se dărâmă tavanul pe mine. Mă deranjează atitudinea sfidătoare față de mine și de copilul meu din partea unei profesoare. Parcă ar vrea să nu ne vadă în clasa la ora ei. Este un om care nu vede în spatele unei povești sau a unei tragedii. Prin atitudinea ei mă simt umilită. Mă gândeam chiar să fac o plângere la Inspectorat și să spun ce i se întâmplă lui Sergiu”.

Click! spune

În urmă cu opt ani, Jesica Zamfir câștiga premiul cel mare, 50.000 de euro, în sezonul patru al concursului culinar „MasterChef”, difuzat de Pro TV. De atunci, viața ei a fost plină de suișuri și de coborâșuri, mai ales că a încercat să se lanseze în afaceri, însă fără prea mare succes.

Mai multe