#Exclusiv Click!

Jojo și-a învins teama și a luat lecții de schi. Cum stă vedeta cu cinele romantice și vacanțele de cuplu. “Am fost pe pârtia de începători…”

24 februarie 2025 9:06   Vedete românești

La 43 de ani, Jojo și-a învins teama și s-a urcat pe schiuri pentru că, după cum a spus ea, “învățarea nu are vârstă, iar curajul de a învăța ceva nou este cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face”. 

Content image Click.ro galerie imagini

Actrița și-a dorit mereu să schieze dar teama de a nu avea control a ținut-o departe de pârtie. Și-a depășit însă limitele și fricile și a reușit să se bucure de fiecare viraj în vacanța de la munte, acolo unde a luat și prima lecție de schi și s-a bucurat de zăpadă și schiat alături de fiica ei, Zora.

Am mai schiat dar acum a fost pentru prima oară când am luat lecții de schi practic, împreună cu Zora. Achim schiazăde ani de zile. M-am relaxat și eu puțin în această vacanță, am făcut mai multe activități și a fost frumos. Avem și noi nevoie de relaxare. Am fost pe pârtia de începători…”, ne-a mărturisit Jojo căreia îi place să petreacă timp cu cei doi copii ai săi, undeva, departe de casă.

Activitatea mea preferată cu copiii este oriunde, departe de casă, în vacanță. Să nu am de făcut foarte multe lucruri. Îmi place să fac tot felul de activități cu ei. Îmi place să ne jucăm, îmi place să fiu și acasă cu ei, să ne jucăm, să ne uităm la filme, dar cel mai mult îmi place când ieșim, suntem la distanță și ne bucurăm altfel de lucrurile noi pe care le descoperim împreună”,ne-a mai mărturisit Jojo pentru Click!

“De fiecare dată am emoții când urc pe scenă”

Vedeta traversează o perioadă plină de proiecte și lucrează intens pentru ceea ce are acum de realizat. Mai mult decât atât, Jojo pregătește și prima ei piesă de teatru produsă de ea prin compania ei.

E o perioadă plină. Urmează să am în curând premieră primului meu proiect de teatru produs de mine, prin compania noastră, Maidan. Se numește “Mireasă fără voie”, o să fie premiera cel mai probabil în luna aprilie, urmează să stabilim. De fiecare dată am emoții când urc pe scenă dar asta este un lucru bun. Este constructiv să ai emoții. Dacă nu ai avea emoții nu te-ai mai bucura pe deplin de actul artistic și de viață, în general. La școala noastră de actorie înscriem copii și merge totul bine”, ne-a mai povestit Jojo.

“Am și uitat de Dragobete!”

Jojo nu are timp de cine și vacanțe romantice pentru că de când are copii, totul se petrece cu ei și în jurul lor. Atât programul lui Jojo cât și al soțului ei, Paul Ipate, este destul de încărcat așa că cei doi actori petrec timp mai mult acasă, în familie.

Am început să iau niște suplimente și cred că avem nevoie de mai multe vitamine pe care nu le putem lua pe timpul iernii, mișcare. Am și uitat de Dragobete! În momentul în care ai copii, doar dacă ai cu cine să îi lași îți permiți să mergi la o cină romantică. De Valentine’s Day nu am putut să ieșim doar noi doi și nu puteam să lăsăm copiii cu nimeni așa că am ieșit în patru. Nu avem când să mergem împreună într-o vacanță de cuplu pentru că avem foarte multe proiecte în perioada următoare. Cu Paul mi-ar plăcea să merg oriunde…”, a mai adăugat vedeta care în weekend și-a scos băiatul cel mare, pe Achim, la vizionarea VIP a filmului “Looney Tunes: Ziua în care  Pământul a făcut Bum!”, a cărei premieră va avea loc în cinematografe pe 26 februarie, fiind lansat simultan și în Statele Unite.

Mai multe