Kira Hagi, lecție de viață primită de la maestrul Victor Rebengiuc: „Cât te ține promisiunea, nu se știe”

10 februarie 2023 15:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

Kira Hagi a transmis un mesaj superb cu ocazia zilei de naștere a lui Victor Rebengiuc. Marele actor a impresionat-o profund pe fiica lui Giga Hagi.

Victor Rebengiuc a împlinit vineri, 10 februarie, venerabila vârstă de 90 de ani. După o carieră plină de magie, legendarul actor continuă să-și arate talentul incomensurabil și să ridice publicul în picioare.

Printre cei cuceriți se numără și Kira Hagi, care a participat, miercuri, la piesa Tatăl. Spectacolul de la teatrul Bulandra a făcut-o pe fiica lui Hagi să scrie un mesaj superb pe rețelele de socializare.

Kira Hagi, emoționată de Victor Rebengiuc

„Am fost aseară la piesa TATĂL și în afara celei mai impresionate lecții de ACTORIE de care poate beneficia un actor începător (cum sunt eu), în cele aproape două ore am beneficiat și de o lecție de smerenie și de generozitate artistică, așa cum rar întâlnești în această lume.

Am plecat și cu bucuria imensă că este o meserie pe care o poți face fără să fii nevoit să ieși vreodată la pensie. Povestea te sparge în mii de bucățele, apoi te adună și pleci de acolo, purtând în gând toate promisiunile pe care ți le faci solemn, că tu o să fii mereu disponibilă cu bunătate pentru familia ta și pentru toți oamenii dragi din viața ta.

Cât te ține promisiunea, nu se știe, important e că cineva atât de MARE, ți-a pus în minte acest gând. Aș scrie încontinuu despre averea națională, care este maestrul VICTOR REBENGIUC, și cred că o să port cu mine toată viața această întâlnire magică. Tatăl, după cum probabil știți, se joacă la Bulandra, cu casa plină. Vă țin pumnii să găsiți bilete! 

Cariera memorabilă a lui Victor Rebengiuc

Maestrul Victor Rebengiuc a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I. L. Caragiale'' din Capitală în anul 1956.

Marele nostru actor a jucat în peste 50 de filme, printre care: ''Darclee'' (1960); ''Mândrie'' (1961), ''Pădurea spânzuraţilor'' (1964, film premiat la Cannes în 1965); ''Castelul Condamnaţilor'' (1970); ''Zestrea'' (1972); ''Zidul'' (1974); ''Tănase Scatiu'' (1975); ''Profetul, aurul şi ardelenii'' (1977); ''Înghiţitorul de săbii'' (1981); ''De ce trag clopotele, Mitică?'' (1982); ''Moromeţii'' (1986); ''Balanţa'' (1991); ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (1992); ''Straniu paradis'' (1995); ''Prea târziu'' (1996).  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe