La 78 de ani, Saveta Bogdan își dorește să arate ca manechinele de pe podium! Ce dietă strictă ține artista

25 mai 2024 15:52   Vedete românești

Chiar dacă are 78 de ani, cunoscuta și îndrăgita interpretă de muzică populară Saveta Bogdan își dorește să arate precum manechinele de pe podium. Și cum vrea o talie de viespe, artista a intrat la regim pentru a scăpa de kilogramele în plus. Ce dietă strictă ține cântăreața?

Saveta Bogdan a decis să scape de kilogramele în plus pentru a arăta așa cum își dorește, înainte de a pleca în America, unde va sta două luni. Artista, în vârstă de 78 de ani, vrea talie de viespe, ca manechinele de pe podium, iar pentru asta ține o dieta strictă: mănâncă doar o dată pe zi și destul de puțin pentru a ajunge la rezultatul dorit.

„Eu țin cură de slăbire, mănânc doar o dată pe zi, mănânc foarte puțin, o ciorbă, multe salate, am luat și eu 3 kg în plus și vreau să le dau jos”, a dezvăluit Saveta Bogdan, pentru spynews.ro.

De asemenea, artista a recunoscut că nu este prima oară când face astfel de compromisiuri pentru a arăta bine, prin urmare nu îi este deloc greu să țină o astfel de dietă, deși într-o seară a durut-o stomacul pentru că nu mâncase.

„Mereu aveam un fix să nu zică țambalul că nu încape de mine pe scenă”

„Aseară mă durea așa stomacul că n-am mâncat aproape nimic, decât o supă de zarzavat ca să nu mă îngraș, am mâncat o salată și puțină varză tocată, probabil de asta m-a durat puțin stomacul de la ea. Eu am mai ținut diete și înainte. Eu tot timpul am avut control la mâncare, mereu aveam un fix să nu zică țambalul că nu încape de mine pe scenă. Eu mereu am vrut să am 57 de kg, eu acum am 63, vreau să mai dau jos. Mai ales că plec pe 15 iulie și în America și stau acolo două luni”, a mai spus Saveta Bogdan.

Artista este decisă să slăbească până va pleca în SUA. Se cântărește de mai multe ori pe zi pentru a-și vedea evoluția, mai ales că a luat ceva kilograme în plus în ultima perioadă pentru că a gustat din toate preparatele de Paște.

Mai multe