Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Los Angeles
Cu puțin timp în urmă au existat zvonuri că Mădălina Ghenea (35 de ani) și-ar fi reluat relația cu actorul Leonardo DiCaprio (47 de ani), după ce au fost văzuți împreună într-un club din Milano. Acum, românca și-a făcut apariția la mai multe evenimente din Los Angeles, singură.
Luni (6 martie), frumoasa româncă Mădălina Ghenea a fost prezentă la Festivalul de Film Italia, ce a avut loc în Los Angeles, SUA, pentru vizionarea filmului „Tell It Like a Woman” - un film italian despre drepturile femeilor, creat pentru a atrage atenția asupra problemelor de combatere a violenței bazate pe gen și a emancipării femeilor. Ea a purtat o rochie sclipitoare neagră și mulată pe corp, cu o crăpătură în zona bustului, care i-a scos în evidență sânii și care cu siguranță a atras toate privirile. A accesorizat ținuta cu o gentuță stil plic argintie, plină cu pietricele, cercei lungi cu perle și a avut mai multe inele pe degete.
Mai târziu, în aceeași zi, focoasa brunetă a fost văzută la petrecerea pentru celebrarea actorului italian Giancarlo Giannini (80 de ani), care a fost onorat cu o stea pe Hollywood Walk of Fame. Pentru acest eveniment, românca Mădălina Ghenea a optat pentru o rochie colorată, mulată, cu o crăpătură la spate. Pentru accesorii, ea a ales o pereche de cercei lungi cu perle vișinii, și nelipsitele inele cu pietre enorme.
Mădălina Ghenea a plecat pentru trei luni la Los Angeles
Înainte de a ajunge în Los Angeles cu câteva zile în urmă, fotomodelul a făcut anunțul că părăsește Italia pentru o perioadă de timp: „La revedere Italia. Los Angeles pentru următoarele trei luni”, a fost mesajul Mădălinei pe rețelele de socializare, însoțit de o fotografie din avion.
Mădălina Ghenea s-a remarcat ca una dintre cele mai de succes românce din industria filmului. Născută la Slatina, ea a câștigat un concurs de modeling la vârsta de 15 ani și ocazia să plece în Italia. Acum, este cunoscută internațional ca actrița de origine română ce a făcut senzație cu aparițiile ei în producții de mare anvergură, precum „Familia Borgia” și „The House of Gucci”, filmul în care a jucat alături de Al Pacino și alte nume mari de la Hollywood.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!