Mara Bănică planifică deja botezul micuței Donca: «Indiferent de situație, noi tot o vom creștina»
Jurnalista Mara Bănică traversează o perioadă fericită a vieții. Familia ei a devenit mai numeroasă, după ce Mara a adus pe lume o fetiță care va purta numele Donca, în data de 1 februarie. Mara a fost externată, iar atât ea, cât și fetița, se simt foarte bine.
Mara Bănică s-a căsătorit anul trecut cu un bărbat a cărui identitate a preferat să nu o dezvăluie. Soțul Marei este plecat adesea din România întrucât se află la conducerea unei multinaționale din Germania.
Pandemia a determinat-o pe Mara să se gândească serios la aspectele profesionale, dar și să pună mai mult accent pe viața de familie. Anunțul sarcinii a luat prin surprindere pe toată lumea, iar pe 1 februarie, jurnalista a născut o fetiță de 3 kilograme, care va purta numele Donca.
Într-un interviu acordat pentru Fanatik, Mara Bănică a vorbit despre micuța Donca și a dezvăluit când va organiza botezul.
Mara Bănică a dezvăluit că prima seară acasă, în noua formulă, a fost una pe care nu o va uita niciodată. Fetița a fost plină de energie și nu i-a permis să se odihnească prea mult, însă din a doua seară, situația s-a schimbat. Jurnalista a mărturisit că Donca seamănă izbitor cu soțul ei.
”Prima seară a fost de neuitat. Nu a dormit deloc, cea mică a plâns, noi am păzit-o amândoi, și am crezut că așa va fi mereu. Deja ne gândeam să ne facem program, să vedem cum ne împărțim, să dormim pe rând, dar, din a doua zi, totul s-a schimbat. Avem un ursuleț care scoate sunete albe, identice cu cele din pântecul mamei, și ne ajută extraodinar de tare. De când l-am pus lângă ea, doarme continuu", a povestit Mara.
Când va fi botezată fetița Marei Bănică
Pandemia de coronavirus continuă să afecteze România și, deși întreg contextul social-economic este unul incert, iar spitalele încă primesc sute de bolnavi, Mara Bănică dorește să organizeze botezul Doncăi cât mai curând posibil. A vorbit deja cu preotul și, cel mai probabil, după sărbătorile pascale, Donca va fi creștinată.
”Am vorbit cu preotul despre botez și cred că după Paște îl vom face. Undeva pe 4 mai, cred. Nu am stabilit încă data, dar la începutul lunii mai am vrea. Indiferent de situația pandemică, dacă se vor face petreceri sau nu, noi tot vrem să o botezăm. Totuși, sperăm să putem face și o petrecere, pentru că deja prietenii mă sună să îi chem la botez", a relatat Mara Bănică.
Mara Bănică mai are un băiat,de 11 ani, dintr-o relație anterioară, iar anul trecut s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii discrete, cu bărbatul alături de care formează un cuplu.
La începutul anului 2019, Mara Bănică dezvăluia că este implicată într-o nouă relație, după despărțirea de Răzvan, alături de care toată lumea o ajungând în fața altarului. Despărțirea a fost anunțată la momentul respectiv de către Mara, prin intermediul unui mesaj emoționant pe care l-a scris pe pagina personală de Facebook.
Mara are planuri mari pentru Donca
Mara are planuri mari pentru Donca. Intenționează să o înscrie la cursuri de înot și să plece într-o excursie departe de România.
”Am planuri mari pentru ea. În vară vreau să o dau la înot, să mergem toți în vacanță în Grecia, sau în Turcia, la mare. Aș vrea să mergem evetual în Mexic, să stăm acolo câteva luni", a povestit Mara.
Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!