Marcela Fota iubește din nou, la doi ani de la moartea soțului

30 iulie 2022 6:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

A răsărit soarele și pe strada Marcelei Fota. După doi ani plini de durere cauzată de moartea soțului ei, interpreta de muzică populară iubește din nou și se bucură de viață. Invitată în emisiunea Mirelei Vaida, Marcela a vorbit despre cele mai importante schimbări care au avut loc în viața sa, în ultima perioadă. 

Marcela Fota a trecut prin clipe tragice când soțul ei a murit, la doar 47 de ani, în urma unui infarct, lăsând-o văduvă și cu un copil e 11 ani de crescut. Vindecarea nu a fost deloc ușoară, însă solista a găsit puterea de a merge mai departe, spre binele său și al copilului pe care îl are cu regretatul soț. 

Citește și: Marcela Fota, mărturisiri cutremurătoare despre moartea soțului 

Marcela Fota l-a prezentat fiului pe noul iubit 

La doi ani de la moartea fostului partener de viață, Marcela și-a găsit liniștea și a făcut pace cu trecutul. În plus, iubește din nou și se bucură de micile plăceri ale vieții alături de un alt bărbat, despre care însă nu a oferit multe detalii. 

În platoul emisiunii Mirelei Vaida, Marcela Fota a menționat că moartea soțului ei a reprezentat o lecție, însă a subliniat că totul trebuie să meargă mai departe și că cel mai important aspect pentru ea rămâne fericirea copilului. Marcela a confirmat că se află într-o relație. 

Vezi și: Marcela Fota este urmărită de probleme! 

„Viața are cursul ei, pentru mine întâmplarea soțului meu a fost o lecție de viață și atunci am înțeles că alergătura asta doar pentru a te realiza financiar nu înseamnă totul și sănătatea mea mintală este foarte importantă pentru ca eu să îi ofer copilului aceeași creștere. Sunt într-o relație. Cel mai important lucru pentru mine suntem eu și băiatul meu", a declarat Marcela. 

În plus, solista a povestit că fiul ei l-a cunoscut deja pe actualul partener. Înainte de a-i face cunoștință cu iubitul ei, Marcela s-a asigurat că adolescentul știe faptul că nimic nu ar putea să intervină vreodată în relația specială pe care o are cu mama sa. De altfel, Marcela spune răspicat că dorința fiului este poruncă pentru ea. 

Într-un interviu realizat de Click în luna februarie cu Marcela Fota, întrebată fiind dacă are puterea și curajul de a-și reface sau nu viața, la doar un an de la moartea soțului, artista ne-a spus atunci ce părere are despre acest lucru.

« Îmi doresc să merg mai departe »

“Este o durere imensă, inimaginabilă. Până nu treci prin așa ceva, nu ai cum să simți ce simt eu. Data de 2 februarie a coincis și cu faptul că am împlinit 3 ani de la căsătoria religioasă, de când ne-am căsătorit în biserică. Atunci părinții mei împlineau și ei 50 de ani de căsnicie… În astfel de situații Dumnezeu te întărește și îți dă putere să mergi mai departe, indiferent de situație. Am tot fost întrebată dacă sunt pregătită să îmi refac viața, dar încă este mult prea devreme să discut despre asta.

Niciodată să nu spui niciodată însă consider că deocamdată, chiar dacă împlinește 13 ani pe 1 iulie, copilul meu este prea mic pentru asta. Îmi doresc să merg mai departe iar fiul meu să mă vadă că îmi duc viața înainte așa cum am avut-o până acum”, a povestit pentru Click!, la vremea respectivă, Marcela Fota.

Artista își dorește să își crească fiul în liniște, să se bucure de fiecare moment petrecut în compania lui, să călătorească mai mult împreună și să descopere lumea amândoi. Se pare că de atunci și până acum Dumnezeu a lucrat în favoarea artistei și a dorit să îi mai aline durerea astfel încât i-a trimis pe cineva în cale și în viața ei.

Amintirea soțului îi este încă foarte bine întipărită în minte, iar Marcela Fota îi simte lipsa cu orice ocazie. Acesta era jumătatea ei perfectă și o răsfăța mereu cu flori, lalele albe fiind preferatele ei.

Lalelele erau florile mele preferată și el știa lucrul ăsta. Pe 2 februarie când se împlineau 3 ani de la cununia noastră religioasă, am vrut să marchez momentul și mi-am cumpărat lalele albe pentru că asta făcea el, în rest am făcut o vizită la cimitir. Cât despre ziua de 14 februarie, în fiecare an primeam flori frumoase și mergeam la masă, nimic special”, a mai mărturisit pentru Click! Marcela Fota.

Marcela Fota a rămas văduvă la vârsta de 43 de ani. În a treia zi de Crăciun, pe 28 decembrie 2020, soțul artistei, Minel Papanoiu, care avea atunci 47 ani, a făcut infarct în incinta Serviciului de Taxe și Impozite Craiova.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe